Extras din articolul apărut în numărul de vineri, 26 octombrie 2018, al ziarului “Deșteptarea”, din Bacău

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce scrieți? Cum scrieți? Aceste întrebări, pe care mi le-a pus binecunoscutul scriitor și publicist Ion Fercu, mi le pusesem și eu, îmi dădusem și unele răspunsuri parțiale, însă nu mă gândisem să le formulez cu rigoarea unui text, care va fi publicat în mass-media.
La prima întrebare, răspunsul este o sumă de motive, diferențiate cronologic. La început am scris din obligație față de studenții mei. Pe întreg parcursul carierei în învățământul superior, începând din 15 septembrie 1977 și până pe 30 aprilie 2011, când am ocupat prin concurs pe rând toate posturile, de la asistent la profesor universitar, am elaborat, ca autor unic ori principal, un număr însemnat de cărți cu profil didactic – note de curs, îndrumare de laborator, îndrumare de proiectare, aplicații de seminar, caiete de practică pedagogică -, dar și monografii. Și în perioada celor trei (1982-1985) și cinci ani (1994-1997; 1998-2000), când am fost detașat la unități de învățământ superior din Algeria, respectiv, din Maroc, am elaborat note de curs și îndrumare de laborator, toate în franceză, dar fără ISBN. Dintre toate aceste cărți, doar 19 au ISBN. La data ieșirii mele la pensie, eu am fost autorul cu cele mai multe cărți cu profil didactic și ISBN, din întreaga istorie a Universității “Vasile Alecsandri”, din Bacău. Astfel, umplerea paginilor cu litere s-a transformat în dependență, – ajunsesem să-mi spun “Scriu, deci trăiesc!” -, în special după 2002, când am început o intensă activitate de publicist la “Ziarul de Bacău” și, ocazional, la “Ateneu”, “Plumb”, “Oglinda literară”, “Vitraliu”, chiar și la “România liberă”. În 2005, eu am publicat prima ediție a cărții “Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, și totodată, prima mea carte beletristică, volum care a avut ecou pozitiv în rândul exegeților și s-a vândut relativ bine. Acest succes literar mi-a făcut o plăcere atât de mare, încât mi-am dorit să trăiesc și alte momente asemănătoare, altfel spus, scrierea frumoasă a devenit o plăcere pentru mine.
În rezumat, răspunsul la prima întrebare este complex, am scris, scriu și voi scrie din următoarele motive, pe care le înșirui în ordinea cronologică a aparițiilor lor în viața mea: 1. obligație față de studenții mei; 2. dependență; 3. plăcere.
Răspunsul la a doua întrebare este tot complex. Înainte de decembrie 1989, eu nu am avut autorizație pentru o mașină de scris. De aceea scriam de mână, cu tuș negru. Dactilografele de la fostul Institut de Învățământ Superior, din Bacău, nu făceau față la avalanșa de manuscrise și, în consecință, multe dintre notele de curs ș.a.m.d. le multiplicam în această stare. Apoi, beneficiind de avantajele tehnologiei informatice, am început să scriu la claviatura unui laptop. De multă vreme trimit spre tipărire cărțile gata editate. Scriam frecvent dimineața, între orele 5.00 și 7.00, când era liniște în casă, dar, de când sunt pensionar și perioadele de insomnie se produc des, scriu preponderent noaptea.
Pe scurt, răspunsul la a doua întrebare este tot complex, modalitățile de a scrie, înșiruite într-o ordine temporară, sunt următoarele: a. din punct de vedere al tehnicii: a.1. de mână; a.2. la claviatura unui laptop; b. din punct de vedere al timpului: b.1. frecvent dimineața, între orele 5.00 și 7.00; b.2. preponderent noaptea.

 

Doru Ciucescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lansarea cărților “Trasee de bumerang prin Australia” și “Au-delà du Prout et plus loin”, de Doru Ciucescu

Mâine, 17 august 2018, la ora 13.00, în cadrul Târgului de carte “Libris Neamț”, desfășurat la Roman, va avea loc o dublă lansare de carte, ambele scrise de Doru Ciucescu și apărute sub egida Editurii Rovimed din Bacău. Este vorba de “Trasee de bumerang prin Australia” și “Au-delà du Prout et plus loin”. Aceste cărți vor fi prezentate de criticul literar Petre Isache.

Slogan anticorupție*

Îmi doresc o Românie,

Fără urmă de hoție,

Vreau o patrie bogată,

Nu de guvernanți furată!

 

Doru Ciucescu

 

*Acest slogan a fost strigat de mine la Protestul din Piața Victoriei, din București, de pe 22 iunie 2018

De ce Iran, ca destinație turistică?

De ce Iran, ca destinație turistică? Aceasta a fost întrebarea pusă de mine și, cu siguranță, de ceilalți turiști români din grup, care aproape au ocupat toate locurile unui autocar “Oghab”, fabricat în Iran, după licența suedeză “Scania”, mai ales că, pe de o parte, prețul excursiei s-a ridicat la echivalentul unei treimi din cel al cumpărării unui autoturism de clasă mică, și, pe de altă parte, riscurile existente pentru cetățenii din România ale unui traseu de peste 1.000 de kilometri, parcurs pe rețeaua rutieră dintre nordicul Teheran și sudicul Șiraz, într-o țară musulmană sub embargou internațional impus de Națiunile Unite și Uniunea Europeană, mai ales în zilele premergătoare și în cele imediat următoare denunțării de către administrația Donald Trump a acordului nuclear cu Iranul.

Un prim răspuns și deosebit de personalizat la această întrebare vine de la dubla mea pasiune, de a efectua călătorii – am vizitat peste 50 de țări, din care 29 în afara Europei (1. Algeria, 2. Egipt, 3. Kenya, 4. Maroc, 5. Tunisia, 6. Argentina, 7. Brazilia, 8. Chile, 9. Columbia, 10. Ecuador, 11. Panama, 12. Peru, 13. Uruguai, 14. Cuba, 15. Canada, 16. Mexic, 17. Statele Unite ale Americii,  18. Cambodgia, 19. China, inclusiv Hong Kong și Macao, 20. Emiratele Arabe Unite, 21. India, 22. Iordania, 23. Iran, 24. Israel, 25. Qatar, 26. Vietnam, 27. Taiwan, 28. Australia, 29. Noua Zeelandă) – și, totodată, de a scrie despre o parte dintre ele, eu devenind între timp călătorul-scriitor în șase continente. Cele 10 cărți scrise de mine în această categorie, repartizate pe continente, sunt următoarele: a. Africa: 1. “Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca” (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005); b. America de Nord: 2. “America panglicilor cenușii, un vis… românesc” (Rovimed Publishers, Bacău, 2017); 3. “Bătrânul şi Cuba” (Rovimed  Publishers, Bacău, 2014); c. America de Sud: 4. “Condori, lame și… cornutele bisericii și politicii din Peru” (Rovimed Publishers, Bacău, 2018); d. Australia: 5.  “Trasee de bumerang în Australia” (sub tipar la Rovimed Publishers, Bacău, 2018); e. Asia: 6. “Cambodgia supraviețuitorilor din comunismul maximalist al khmerilor roșii” (Rovimed Publishers, Bacău, 2016); 7. “Strălucirii diamantine în Israel” (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008); 8. “Vietnam, mumia comunistă reîncarnată în dragon capitalist” (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2015); e. Europa: 9. “Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus” (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,  2009); 10. “Peste Prut si mai departe…” (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007).

Un alt răspuns personalizat la întrebarea din titlul acestui text este că am dorit să ajung într-o țară în care dictatorul Nicolae Ceaușescu, cu recordul mondial de 82 de state vizitate ca șef de stat, pe bani publici, a făcut cinci deplasări, mai multe cu două decât, de exemplu, în Statele Unite ale Americii, în perioadele 1-6 septembrie 1969, 15-16 octombrie 1971, 12-13 ianuarie 1973, 27 noiembrie-1 decembrie 1975 și 18-20 decembrie 1989. Dintre aceste “excursii” externe, memorabile au fost a doua, cu ocazia festivităților organizate la Persepolis, pentru a celebra 2.500 de ani de la fondarea statului imperial iranian, când a avut loc un  dineu prelungit, de cinci ore și jumătate, și ultima, cu scopuri oculte, neelucidate convingător nici până în prezent, unul fiind transferul unor lăzi cu lingouri de aur și a milioane de dolari, valori materiale inutile deoarece peste o săptămână hidra bicefală Elema și Nicolae Ceaușescu a fost împușcată lângă un zid al unei garnizoane militare din Târgoviște. Ca o paranteză, printre multele reproșuri pe care le aduc “celui mai împușcat român” – sintagma îmi aparține – este faptul că în 24 de ani de dictatură absolută, de munca plătită extrem de prost a zecilor de mii de militari în termen, prezenți pe toate marile șantiere, s-au construit doar 100 de kilometri de autostradă, între București și Pitești, dar care să treacă neapărat prin Petrești, comuna unde s-a născut Elena Ceaușescu; doar 50 de kilometri, distanța dintre Pitești și Scornicești, mai avea Nicolae Ceaușescu ca să-și tragă autostradă până în curtea casei, în care el s-a născut.

Pentru mine, care am trăit opt ani, acordând asistență didactică în țări cu religie oficială musulmană sunnită, trei în Oran, oraș-port al Algeriei la Marea Mediterană, și cinci la Casablanca, oraș-port al Marocului la Oceanul Atlantic, un interes deosebit l-a reprezentat Iranul și pentru faptul că religia oficială este musulmană șiită. În această țară, am sperat să înțeleg mai bine această mare schismă a religiei musulmane, mai ales că în programul excursiei sunt prevăzute vizite la peste o jumătate de duzină de moschei șiite din Șiraz, Kașan, Isfahan și Iazd. Așteptările mele în acest sens au devenit în mare parte realitate. Astfel, am constatat că moscheile șiite au două minarete, cum am văzut la moscheea Agha Bozorg din Kașan, în timp ce moscheile sunnite au, în general, doar unul. Totuși, moscheile sunnite pot avea mai multe minarete, în funcție de mărimea lor, cum este, de exemplu, Marea Moschee din Mecca, la care numărul minaretelor este șase. O surpriză a fost moscheea șiită Șeic Loftallah, din piața Nakș Jahan, din centrul Isfahanului, care… nu are minarete, motivul acestei ciudățenii fiind faptul că șahul Abbas I, care a domnit în perioada 1 octombrie 1588 – 19 ianuarie 1629, a ordonat construcția ei ca un locaș de cult privat, doar pentru familia lui. Am mai observat că, indiferent de numărul minaretelor, muezinul urcă doar într-unul pentru a chema musulmanii la rugăciune. O altă constatare interesantă a reprezentat-o chemarea șiită la rugăciune, care, spre deosebire de aceea sunnită, adaugă după propoziția “Eu mărturisesc că Muhammad este trimisul lui Allah” propoziția “Eu mărturisesc că Ali este viceregentul (n.a. în persană cu litere arabe, “ولى”, în engleză,  “wali”, pronunțat “uali”) lui Allah”.

De asemenea, o vizită în Iran permite realizarea unei imagini mai apropiate de adevăr despre modul în care le este permis femeilor să se îmbrace după după Revoluția Islamică, din perioada 7 ianuarie 1978 – 11 februarie 1979, care a dus la răsturarea monarhiei cu o vechime de peste 2.500 de ani și transformarea Iranului în republică islamică, altfel spus, s-a înlocuit autocrația monarhilor cu teocrația ayatolahilor. Întrebarea stringentă, care aștepta răspuns pentru mine era: sunt ori nu obligate femeile iraniene să poarte celebrul și, în același timp, odiosul articol vestimentar pentru femeile creștine, veșmânt care acoperă complet corpul, de culoare neagră, lăsând pentru orientarea vizuală doar un petec dreptunghiular de țesătură străvezie (n.a. în persană, cu litere arabe, “برقع”, pronunțat “burka”)? Un răspuns parțial l-am primit chiar în avionul cursei Istanbul – Teheran, când pasagerele din Iran erau îmbrăcate cu o tunică neagră, lungă până la genunchi (n.a. în persană, cu litere arabe, “روپوش”, pronunțat “rupuș”),  și pe cap o eșarfă specială (n.a. în persană, cu litere arabe, “روسرى”, pronunțat “rusari”), care acoperea părul și gâtul, ori o un fel de batic enorm, mare, conform declarației unei românce măritate cu un iranian, cât un cearșaf, care acoperea capul și restul corpului până la glezne, lăsând vederii doar fața (n.a. în persană, cu litere arabe, “چادر”, pronunțat “ceador”).

O excepțională atracție o reprezintă istoria multimilenară a Iranului, cu dovezile ei arheologice, ca, de exemplu, orașele Pasargade și Persepolis, fondate de Cirus II cel Mare, rege al Persiei în perioada 559 – 549 î.Hr. și împărat al Imperiului Persan în perioada 549 – 530 î.Hr., după ce a cucerit Imperiul Medic, respectiv, de Darius I cel Mare, împărat al Imperiului Persan în perioada 522 – 486 î.Hr. Un aspect deloc de neglijat este că ambele situri arheologice, incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, au fost jefuite și distruse în mare parte de armata lui Alexandru Macedon (n.a. născut pe 20 iulie 356 î.Hr., decedat pe 10 iunie 332 î.Hr), după bătălia de la Gaugamela, de lângă actuala localitate Mosul, din Irak, desfășurată pe 1 octombrie 331 î.Hr., când a fost înfrântă decisiv armata persană, condusă de Darius III, împărat al Imperiului Ahemenid în perioada 336 – 330 î.Hr.

Turiștii vin în Iran atrași fiind și de Muzeul Național al Bijuteriilor, situat în interiorul Băncii Naționale a Republicii Islamice a Iranului, unde, de exemplu, este expus “Marea de lumină” (n.a. în persană, cu litere arabe, “دریا نور”, pronunțat “daria nur”), faimosul diamant de 182 de carate, piesa cea mai importantă a tezaurului bijuteriilor coroanei iraniene. Ca o altă paranteză, trebuie făcută precizarea că bogăția cea mai mare din Iran nu este reprezentată de producția de aur sau de diamante, ci de petrol, care ocupă locul cinci în lume, după Rusia, Arabia Saudită, Statele Unite și Irak.

Un interes aparte îl reprezintă mausoleele din Șiraz, dedicate poeților Hafez (n.a. în persană, cu litere arabe, “حافظ””) și Saadi (n.a. în persană, cu litere arabe, “سعدي”), precum și cel din Nișpur, dedicat poetului Omar (n.a. în persană, cu litere arabe, “عمر”) Khayyam (n.a. în persană, cu litere arabe, “خيام”). Acest interes a fost accentuat pentru mine de lectura cărții “Zidul și iedera” (Cartea Românească, București, 1978), cu impresii de călătorie în cinci continente, scrisă de Mircea Malița, care doar în aceste mausolee a observat că “poeziile au luat locul citatelor din Coran în decorarea clădirilor”.

Nu în ultimul rând, Iranul este interesant mai ales pentru cei care au plăcerea de a cumpăra în mirosuri, sunete și culori exotice, oferta fiind relativ generoasă, nu atât calitativ, ci mai mult cantitativ, recomandate fiind bazarurile din Șiraz și Isfahan.

În final, pentru turistul împătimit, Iranul este o țară de vizitat, ca oricare alta, deoarece, făcând încă o dată referire la cartea lui Mircea Malița, “frumusețea nu stă în lucruri, ci în mintea care le contemplă”.

 

Textul face parte din volumul în lucru “Iran, de la autocrația monarhilor la teocrația ayatolahilor”.

Prin versuri ca “Era (steaua) pe când nu s-a zărit” și “Azi o vedem, şi nu e”, Mihai Eminescu l-a precedat pe Albert Einstein în Teoria relativității?*

Opera și viața poetului național Mihai Eminescu nu încetează să ne uimească nici după aproape 130 de ani de la trecerea lui în neființă, atrăgând comentarii mai mult sau mai puțin competente, unele de-a dreptul halucinante. Un comentariu din ultima categorie se referă la faptul că prin poezia “La Steaua”, publicată pe 1 decembrie 1886 în “Convorbiri literare”,  Mihai Eminescu l-a precedat pe Albert Einstein în Teoria relativității.

În primul rând, este de menționat că în lumea oamenilor de știință se știa încă de pe 22 august 1676, de la o comunicare a astronomului Ole Christensen Rømer în cadrul Academiei Daneze, că “luminii îi trebuie un timp pentru a ajunge la noi”, altfel spus, că lumina are o viteză finită. De asemenea, în Teoria relativității restrânse, prin articolul “Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”, în germană, “Zur Elektrodynamik bewegter Körper”, publicat pe 30 iunie 1905, “Albert Eistein a postulat că toți observatorii vor obține aceeași valoare a vitezei luminii, indiferent de starea lor de mișcare uniformă și rectilinie.

În prezentul articol, eu nu încerc să demontez halucinanta afirmație că Mihai Eminescu l-a precedat pe Albert Einstein în Teoria relativității, o pretenție care duce patriotismul în derizoiru, ci să arăt că nu doar poezia “La Steaua” se referă, printre altele, la viteza finită a luminii, ci și poezia “Vezi tu steaua”, în germană, “Siehst Du der Stern”, publicată de scriitorul elveţian Gottfried Keller cu mult timp înainte, în 1851.

Pentru a elucida acest aspect important din istoria literaturii universale, voi reda cu litere de tipar normale poezia “La steaua”, a lui Mihai Eminescu, precum și, de această dată cu litere cursive, poezia “Vezi tu steaua”, a lui Gottfried Keller, în germană și, separtă de un asterisc, în traducerea cuvânt cu cuvânt și vers după vers, realizată de mine.

“La steaua”, de Mihai Eminescu: “(1) La steaua care-a răsărit / (2). E-o cale-atât de lungă, / (3) Că  mii  de ani  i-au  trebuit / (4) Luminii să ne-ajungă // (5) Poate de mult s-a stins în drum / (6) În depărtări albastre, / (7) Iar raza ei abia acum / (8) Luci vederii noastre. // (9) Icoana stelei ce-a murit / (10) Încet pe cer se suie; / (11) Era pe când nu s-a zărit, / (12) Azi o vedem, şi nu e. // (13) Tot astfel când al nostru dor / (14) Pieri în noapte-adâncă, / (15) Lumina stinsului amor / (16) Ne urmăreşte încă”.

Siehst Du der Stern * Vezi tu steaua“, de Gottfried Keller: (1) Siehst Du den Stern im fernsten Blau * Vezi tu steaua în albastrul îndepărtat / (2) der Schimmerernd fast erbleicht? * A cărei licărire aproape păleşte? / (3) Sein Licht braucht eine Ewigkeit * Lumina ei are nevoie o eternitate / (4) bis es dein Aug’ erreicht. * Până ce ajunge la ochiul tău. // (5) Vielleicht vor tausend Jahren schon * Poate de o mie de ani deja / (6) zu Asche stob der Stern * În cenuşă s-a transformat steaua, / (7) und doch steht dort sein milder Glanz * Şi totuşi stă acolo luciul ei blând / (8) noch immer still und fern * Încă mereu tăcut şi îndepărtat. // (9) Dem Wessen solchen Scheines gleicht * Ființei umane un astfel de luciu luminează / (10)der ist und doch nicht ist * Care e şi totuși nu e / (11) oh Lieb dein anmutvolles Sein, * Oh amor, existența ta e plină de graţie, (12) wenn du gestorben bist. * Când tu ești mort.

Se observă că nouă versuri din poezia lui Gottfried Keller sunt – ca să nu spun traduse, fără a semnala acest fapt – izbitor de asemănătoare cu unele compuse de Mihai Eminescu, care, aparent, în căutarea rimei, a schimbat marea majoritate a cuvintelor, dar a păstrat ideea. În acest sens, există următoarele situații: I. Un grupaj de câte un vers: (12) “Azi o vedem și nu e.” — (11) “Care e și totuși nu e“; II. Două grupaje de câte două versuri consecutive: II.a. (3) Că mii de ani i-au trebuit / (4) Luminii să ne-ajungă. —  (3) Lumina ei are nevoie o eternitate / (4)  Până ce ajunge la ochiul tău; II.b. (15) “Lumina stinsului amor / (16) Ne urmăreşte încă.” — (11) Oh amor, existența ta e plină de graţie, / (12) Când tu ești mort.; III. Un grupaj de câte patru versuri consecutive: (5) “Poate de mult s-a stins în drum / (6) În depărtări albastre, / (7) Iar raza ei abia acum / (8) Luci vederii noastre. — (5) Poate de o mie de ani deja / (6) În cenuşă s-a transformat steaua, / (7) Şi totuşi stă acolo luciul ei blând / (8) Încă mereu tăcut şi îndepărtat.

De asemenea, în cele două poezii se găsesc patru sintagme foarte apropiate: a. (6) “în depărtări albastre” — (I) “în albastrul îndepărtat; b. (15) “stinsului amor” — (11)amor (12)mort“; c. (3) “mii de ani” — (5)o mie de ani“; d. (8) “vederii noastre” — (4)ochiul tău“.

Deci, pretențiile unor patriotarzi că, prin versuri ca “Era (steaua) pe când nu s-a zărit” și “Azi o vedem, şi nu e”, Mihai Eminescu ar fi avut prioritate în a-l preceda pe Albert Einstein în Teoria relativității, nu sunt justificate măcar prin faptul că un scriitor elvețian, Gottfried Keller, cu 35 de ani înainte, a scris o poezie mult asemănătoare, pe aceeași temă.

 

Doru Ciucescu

 

*Acest text a fost publicat în numărul din iunie 2018 al revistei “Plumb”.

Salonul de carte din Paris, 16-19 martie 2018, prima zi*

Salonul de carte din Paris, în franceză, “Livre Paris”, a avut loc în perioada 16-19 martie 2018, în Parcul de expoziții, situat lângă stația de metrou “Porte de Versailles”. Spre deosebire de cinci ediții anterioare, la acest festival cultural am participat nu doar ca cititor și corespondent… pe cont propriu al revistei “Plumb”, dar și ca autor de carte expusă la standul României. Este vorba de “Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca” (Rovimed Publishers, Bacău, 2017, 563 pagini, 8 euro), o autotraducere în franceză, corectată de profesoara poloneză Małgorzata Bazan. Pentru marele public francez,  eu sunt… un ilustru necunoscut, situație în care se află cei mai mulți scriitori români, autori ai celor 400 de titluri de carte,  prezente în megapolisul de pe malurile Senei prin “Libris”, librăria din Brașov, acreditată de Institutul Cultural Român pentru publicitatea și desfacerea la “Livre Paris”. Dar, ca urmare a experienței căpătate în cei șase ani, când în cadrul Caravanei “Gaudeamus” am susținut prin dialog direct cu potențialii cumpărători vânzarea cărților mele, apărute sub egida Editurii Didactice și Pedagogice (“Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, “Peste Prut și mai departe…”, “Străluciri diamantine în Israel”, “Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus”), după circa patru ore de la deschidere, reprezentanții de la “Libris” mi-au comunicat faptul că am devenit primul scriitor român, al cărui stoc de carte a fost epuizat.

În mass-media, acest eveniment cultural a fost ținut în umbra Târgului de carte de la Leipzig, în germană, “Leipziger Buchmesse”, desfășurat aproape simultan, în perioada 15-18 martie 2018, unde România a fost țară invitată de onoare, la care, printre invitații Institutului Cultural Român, s-au numărat  Hertha Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009, și Mircea Cărtărescu, proaspătul laureat al Premiului “Thomas Mann” pentru Literatură pe anul 2018. Vedetele standului  românesc din Orașul Lumină au fost, în opinia mea, Magda Cârneci, președinta Centrului Român al PEN, Adrian Cioroianu, ambasadorul României la UNESCO, și Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România. O altă diferență între cele două prezențe culturale românești, de la Paris și Leipzig a fost sloganul: “România, așa cum nu ați mai citit-o”, în franceză, “Roumanie, comme vous ne l’avez jamais lue”, respectiv, “Zoom în România”, în germană, “Zoom in Rumänien”.

În prima zi, singura la care am participat, motivul fiind de natură financiară, programul manifestărilor a fost următorul: I. 10.30-11.30: întâlnirea literară, referitoare la opera lui Gellu Naum, “La voie du serpent” (Non Lieu, Paris, 2017), carte realizată sub îngrijirea Simonei Popescu, care reunește manuscrise din tinerețea lui Gellu Naum, tradusă în franceză de Sebastian Reichmann, care a părăsit România în 1972, și “Gellu Naum 100” (Institutul Cultural Român, București, 2015), cu o selecție de texte realizată de Sebastian Reichmann, Dan Stanciu și Gheorghe Rasovskzky, albumul în franceză fiind tradus de Sebastian Reichmann, Catherine Răducanu și Luba Jurgenson, în timp ce albumul în engleză fiind tradus de Raluca Tănăsescu, Chris Tănăsescu, Martin Woodside, James Brook și Sasha Vlad. Moderator a fost Petru Răileanu, invitații fiind Magda Cârneci, Sebastian Reichmann,  Michel Carassou și Sanda Roșescu; II. 11.45-13.30: dezbaterea literară, referitoare la cărțile “Istoria benzii desenate românești” (Vellant, București, 2010), de Dodo Niță și Alexandru Ciubotaru, și “Istrati! 1ère partie-Le Vagabond” (Actes Sud, Paris, 2017), cu benzi desenate de Golo, cu numele adevărat de Guy Nadaud, și text în franceză de Panait Istrati. Moderatoarea a fost Aïda Vâlceanu, plecată după 1989 în Franța, unde a devenit ziaristă profesionistă, invitații fiind Dodo Niță, Adrian Cioroianu și Thomas Gabison; III. 14.00-15.00: întâlnirea literară, referitoare la cărțile “Le plan mortel” (Autrement, Paris, 2018), de Bogdan Costin, și “La septième partie du monde” (Non Lieu, Paris, 2017), de Cătălin Pavel, traducătoarea ambelor cărți fiind Florica Courriol. Moderatoarea a fost aceeași Aïda Vâlceanu, invitații fiind Aurélie Julia, Florica Courriol, Bogdan Costin, Cătălin Pavel, Émilie Lassus și Michel Carassou; IV. 15.30-16.30: întâlnirea literară, referitoare la cartea “101 livres ardoises” (Transignum, Paris, 2017), în care fiecare din cei 101 scriitori a caligrafiat cu marker alb pe un fond negru, în franceză, un text privitor la o temă și într-un format propuse de realizatoarea cărții, Wanda Mihuleac, pictorița care a plecat după 1989 din România, deoarece, conform declarațiilor ei, “intuind că situația de confuzie și de mocirlă morală va dura decenii, am decis să iau viața de la început într-o țară cu o veche tradiție democratică – Franța”. Moderator a fost Gilbert Lascaut, invitații fiind unii din cei 101 de scriitori: Linda Maria Baros, Magda Cârneci, Claudiu Komartin, Michel Deguy, Davide Napoli, Guy Chaty, Bluma Finkelstein și Daniel Leuwers; V. 17.00-18.00: întâlnirea literară, referitoare la cărțile “Le poids d’un ange” (Noir sur Blanc, Paris, 2017), de Eugen Uricaru, și “L’été où maman a eu les yeux verts” (Des Syrtes, Paris, 2018), de Tatiana Țîbuleac, născută la Chișinău, rezidentă  la Paris, din 2009, de când a devenit doamna Gould, traducerile în franceză fiind realizate de Marily Le Nir, respectiv, Philippe Loubière. Moderatoarea a fost aceeași Aïda Vâlceanu, invitații fiind Eugen Uricaru, Marily Le Nir, Tatiana Țîbuleac, Olimpia Verger și Philippe Loubière; VI. 18.30-19.30:  dezbaterea literară, referitoare la cartea “Flânerie à Sinaia” (Princeps, București, 2018), de Dan Manea, în traducerea Marianei Negulescu. Moderatoare a fost Mariana Negulescu, invitații fiind Mirela Mathyas. și Mălina Sgondea.

La această ediție a Salonului de carte din Paris am remarcat că cele mai mari aglomerări umane s-au produs la  două standuri vecine cu cel al României (G85). În primul rând am fost impresionat de o coadă cu o lungime comparabilă cu a celor de tip “alimentara ceaușistă”, cu oameni ținând în mână sacoșe goale, dar, de această dată, fiind formată la standul editurii parisiene “J’ai Lu” (I63), cu sute de tineri, având măcar o mână ocupată cu o carte din seria “Outlander” (“Străina”), a scriitoarei americane Diana Gabaldon, mare invitată a acestui salon. Toți așteptau răbdători să obțină pe exemplarele lor câte un autograf din partea autoarei. Cealaltă aglomerare umană mi-a sărit în ochi la standul Rusiei (J22), țară invitată de onoare a salonului parizian. Deși majoritatea covârșitoare a cărților nu erau traduse în franceză, vizitatorii erau atât de prinși în înghesuială, încât de multe ei aveau probleme să ajungă la cărțile de pe rafturi. Eu am trecut pe la standul Rusiei și în anii precedenți, dar așa ceva nu am mai văzut! Să fi crescut oare diaspora rusă atât de mult în ajunul alegerilor prezidențiale, programate în duminica acelei săptămâni?

 

Doru Ciucescu

 

*Acest text a fost publicat în numărul din mai 2018 al revistei “Plumb”.

Lansarea cărții “Condori, lame și… cornutele bisericii și politicii din Peru”, de Doru Ciucescu

Miercuri, 7 februarie 2018, la ora 17, la sediul Filialei din Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, va avea loc lansarea cărții “Condori, lame și… cornutele bisericii și politicii din Peru”, de Doru Ciucescu, scriitorul român în viață, cu cele mai multe cărți de călătorie.  Despre carte vor vorbi scriitorul Calistrat Costin, președintele Filialei din Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, și criticul literar Petre Isache.

Mercredi, le 7 février 2018, à 17 heures, au siège de la Filiale  à Bacau de l’Union des écrivains de la Roumanie, aura lieu la présentatiom du livre “Condors, lamas et … les cornus de l’église et de la politique au Pérou”, de Doru Ciucescu, l’écrivain roumain en vie, avec le plus grand nombre de livres de voyage.   Sur le livre vont parler l’écrivain Calistrat Costin, le président de la Filiale  à Bacau de l’Union des écrivains de la Roumanie, et le critique littéraire Petre Isache.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lansarea cărții “Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca”, semnată de Doru Ciucescu

Luni, 4 decembrie 2017, la ora 17, la sediul revistei “Plumb”, din Bacău, va avea loc lansarea cărții “Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca”, de Doru Ciucescu. Traducerea din română în franceză a fost realizată de Doru Ciucescu, corectura și adaptarea traducerii în franceză au fost realizate de Margueritte (Małgorzata) Bazan. Despre carte vor vorbi scriitorul Calistrat Costin, președintele Uniunii Scriitorilor din România – filiala Bacău, și criticul literar Petre Isache.

Lundi, le 4 décembre 2017, à 17 heures, au siège du revue “Plumb”, à Bacau, aura lieu la présentatiom du livre “Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca”.  La traduction du roumain en français  a été réalisée par Doru Ciucescu,  la correction et l’adaptation de la traduction en français ont été réalisées par Margueritte (Małgorzata) Bazan. Sur le livre vont parler l’écrivain Calistrat Costin, le président de l’Union des écrivains de Roumanie – la filiale de Bacau, et le critique littéraire Petre Isache.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce Australia, ca destinație turistică?*

 

Mă conformez unei reguli tot mai răspândite în mass-media, de protecție a auditoriului, și de la început previn cititorii că acest capitol, dintr-o viitoare carte de călătorie necesită aproximativ zece minute de lectură!

De ce Australia, ca destinație turistică? Aceasta a fost întrebarea pe care mi-am pus-o și care mi-au pus-o mulți din cercul de cunoștințe, în care mă învârt. În primul rând precizez că excursia la care am participat s-a desfășurat în perioada 17 octombrie – 4 noiembrie 2017 și a avut ca destinații Australia, Noua Zeelandă, la care, ca un bonus oferit de agenția de turism și de compania de transport aerian, s-a adăugat, în escala zborului de la întoacere, o noapte petrecută la hotel și un tur de oraș, de o jumătate de zi în Doha, capitala Qatarului.

Un prim răspuns la întrebarea din titlu este că m-a atras ideea să trăiesc senzația de a ajunge aproape de antipod, la un punct de pe suprafața Pământului, aflat diametral opus față de Bacău, orașul meu natal, de la latitudinea nordică de 46° 35′, dat fiind diferența de fus orar de opt ore și latitudinea sudică de 37° 48′, ca aceea a localității Melbourne, pe care am vizitat-o.

Un alt motiv l-a reprezentat faptul că sunt un călător împătimit, care vizitase deja, înainte de această excursie,  de exemplu, 20 de țări din afara Europei: 1. Algeria, 2. Egipt, 3. Kenya, 4. Maroc, 5. Tunisia, 6. Canada, 7. Cuba, 8. Mexic, 9. Statele Unite ale Americii, 10. Argentina, 11. Brazilia, 12. Peru, 13. Uruguai, 14. Cambodgia, 15. China, 16. Emiratele Arabe Unite, 17. India, 18. Iordania, 19. Israel, 20. Vietnam. Încă trei țări de vizitat nu m-au putut lăsa indiferent!

De asemenea, trebuie menționat faptul că acest voiaj a însemnat pentru mine nu atât o perioadă de relaxare, de savurare doar pentru mine, ci mai mult una de studiu, de documentare pentru o viitoare carte, dat fiind că sunt un scriitor consacrat în impresii de călătorie, care a publicat deja opt cărți cu acest profil: 1. “Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005; 2. “Peste Prut si mai departe… “, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007; 3. “Străluciri diamantine în Israel”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,  2008; 4. “Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,  2008; 5. “Bătrânul şi Cuba”, Rovimed, Bacău, 2014; 6. “Vietnam, mumia comunistă reîncarnată în dragon capitalist”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2015; 7. “Cambodgia supravieţuitorilor comunismului maximalist al khmerilor roşii”, Rovimed Publishers, Bacău, 2016; 8. “America panglicilor cenușii, un vis… românesc”, Rovimed Publishers, Bacău, 2017. Am devenit astfel, fără a urmări acest țel, scriitorul român în viață cu cele mai multe cărți de călătorie.

Ca o paranteză, am ajuns pe podiumul primilor trei scriitori români din toate timpurile, cu cele mai multe cărți de călătorie, după  Mihai Tican-Rumano (n.a. n. 2 iulie 1893, d. 20 martie 1967), cu 19 volume: 1. “La vida del blanco en la tierra del negro”, Editura Lux, Barcelona, 1927, carte apărută și în limba română, “Viaţa albului în ţara negrilor”, Editura Universul, București, 1930; 2. “La danza de los canibalos”, Editura Lux, Barcelona, 1928, carte apărută și în limba română, “Dansul canibalilor”, Editura Universul, București, 1930; 3. “El hombre-mono y sus muheres”, Editura Lux, Barcelona, 1928; 4. “En el corazón de la selva virgen”, Editura Lux, Barcelona, 1928; 5. “El lago de los elefantes”, Editura Lux, Barcelona, 1928. carte apărută și în limba română, “Lacul cu elefanţi”, Editura Universul, București, 1930; 6. “El monstruo del aqua”, Editura Lux, Barcelona, 1928, carte apărută și în limba română, “Monștrii apelor”, Editura Tineretului, București, 1958; 7. “Perdidos entres las fiares”, Editura Lux, Barcelona, 1928;  8. “Peisaje iberice”, Editura Universul, București, 1930;  9. “Dansul canibalilor”, Editura Universul, București, 1930; 10. “Misterele continentului negru”, Editura Cartea Românească, 1933; 11. “Icoane dunărene, Dunărea, Delta și tainele bălților”, Editura Universul, București, 1933; 12. “Abisinia”, Editura Cugetarea, București, 1935, carte apărută și în limba spaniolă, “Viaje a través de la Etiopia de hay”, Editura Lux, Barcelona, 1935; 13. “Spania de azi”, Editura Cartea Românească, 1936; 14. “Sub soarele Africii Răsăritene”, Editura Cugetarea, București, 1936; 15. “Nopți barceloneze”, Editura Cugetarea, București, 1937; 16. “Argentina”, Editura Cugetarea, București, 1938; 17. “La vânătoare în Congo”, Editura Științifică, București, 1968; 18. “Hoinărind prin țară”, Editura Stadion, București, 1971; 19. “Peste mări și țări”, Editura pentru Turism, București, 1975, și după Ioan Grigorescu (n.a. n. 20 octombrie 1930, d. 26 martie 2011), cu zece volume: 1. “Pasărea Fenix – Doi ani în Polonia Populară”, Editura Tineretului, București, 1961; 2. “Cocteil – Babilon”, Editura Tineretului, București, 1963; 3. “Zig zag pe mapamond”, Editura Tineretului, București, 1964; 4. “Spectacolul lumii”, Editura Cartea Românească, București, 1973; 5. “Dilema americană – spectacolul lumii”, (volumul II), Editura Cartea Românească, București, 1981; 6. “Al cincilea punct cardinal – spectacolul lumii” (volumul III), Editura Cartea Românească, București, 1983; 7. “Spectacolul lumii – ucideți petrolul!”, Editura Expres, București, 1993; 8. “Spectacolul lumii – Italia, Spania”, Editura Neverland, București, 2011; 9. “Spectacolul lumii – Anglia”, Editura Neverland, București, 2011; 10. “Spectacolul lumii – America”, Editura Neverland, București, 2011.

Nu de neglijat a fost dorința mea de a vedea țara cea mai scumpă din lume, dintr-un clasament, în care pe locul doi este… Noua Zeelandă! Pentru cea mai ieftină doză de bere, într-un supermarket, de la o bancnotă de zece dolari australieni nu am primit rest. Cât despre prețurile apartamentelor în marile orașe, în centru sau în apropiere, ele sunt amețitoare,  de ordinul milioanelor! Nu întâmplător, în glumă, localnicii denumesc… “Double Pay” (n.a. adică plată dublă) suburbia selectă Double Bay, din Sidney.

Australia este atractivă și deoarece are o suprafață de aproximativ 7.692.000 kilometri pătrați, comparabilă cu a Europei, dacă nu se ia considerare teritoriul Federației Ruse, ori cu a Statelor Unite ale Americii, prin neglijarea Alaskăi, situație care prezintă avantaje și dezavantaje atât pentru localnici, cât și pentru mine, ca doritor să o cunosc cât mai în profunzime. De exemplu, eu aș fi preferat să parcurg distanța de 2.450 de kilometri, dintre Sidney și Cairns, cu autocarul, chiar dacă aș fi fost țintuit timp de cel puțin 27 de ore, în fotoliu, în poziția “ca la dentist”, în loc să străbat în avion, la o altitudine de 11 kilometri, cei 1.960 de kilometri, timp de trei ore și să disting elementele de peisaj ca și cum le-aș fi privit de la sol și ele ar fi fost situate… aproape de linia orizontului.

Circa 10.000.000 de turiști vin anual în Australia, pentru a vedea fauna endemică, în special canguri și păsări emu, care prezintă bizareria de a merge doar înainte, nu și înapoi, deoarece le lipsește articulația genunchiului. Specifici mai sunt, pe de o parte, marsupialii koala, denumiți și urșii cu pungă, și, pe de altă parte, furnicarii echidna, denumiți și furnicarii cu țepi.

Peisajele din Australia prezintă o mare diversitate, 16 locuri figurând pe lista patrimoniului mondial UNESCO, din care am reușit să vizitez Marele Recif de Corali și Aria Marilor Munți Albaștri (n.a. în engleză, Greater Blue Mountains Area). Tot pe această listă se găsește și Opera din Sidney, o imagine iconică a orașului, chiar a Australiei.

Nu în ultimul rând m-a interesat să văd, să vorbesc cu oamenii din Australia, foarte diverși, în număr de circa 25.000.000, din care 30.000 de membri ai comunității române și 400.000 de aborigeni, cu bumerangurile lor, care m-au fascinat încă din copilărie,

Pe scurt, Australia este o țară de văzut, care nu m-a dezamăgit, a meritat fiecare bănuț cheltuit, chiar dacă efortul financiar a fost considerabil.

 

Doru Ciucescu

 

*Acest text a fost publicat în numărul din decembrie 2018 al revistei “Plumb”.

“Carte Paris”, 24-27 martie 2017, prima zi

Din 2013, an de an, pentru mine, dacă este luna martie, atunci este… o vizită la Salonul de carte din Paris, desfășurat în cadrul Parcului de expoziții de la Porte de Versailles. Ca de obicei, am încercat să nu cheltuiesc mai mult de 300 de euro. De aceea, am cumpărat un bilet de intrare doar pentru o zi, dar din cele cu preț redus, pentru persoane de vârsta a treia,  am dormit două nopți la unul dintre hotelurile mult mai ieftine din cartierul Château Rouge, unde pitorescul mercantil are savoarea celui  din Maghreb, și deplasarea am facut-o cu autocarul, 36 de ore la dus, cât și la întors.

Standul României la Salonul de carte din Paris, denumit de anul trecut “Carte Paris”, din perioada 24-27 martie 2017, s-a distins încă de la prima vedere, fapt remarcat și de revista “ActuaLitte”, care l-a plasat într-un top 5 al celor mai frumoase, alături de cel al Marocului, țară invitată de onoare, al Olandei, al editurii “Paris Musées” și al editurii “Ki-Oon”. Singurul perete, dar acoperit de oglinzi, a dat iluzia unui spațiu de două ori mai mare, decât cei 70 de metri pătrați, plătiți organizatorului Reed Expositions France, trimițându-mă cu gândul la promisa dublare a salariilor unor bugetari, dar și la eventuala dublare a șpăgilor luate de unii politicieni, a plafonului până la care contractele de achiziții publice se atribuie direct, a plafonului prejudiciului de la care infracțiunile de abuz în serviciu devin penale. Tuburi fluorescente, dispuse în diferite direcții, formând un plafon fals și, pe de altă parte, numele scrise cu litere roșii, pe o porțiune superioară a suprafeței reflectorizante, a 42 de pesonalități născute în plaiurile mioritice, care au fost asimilați în cultura franceză, ori de cetățeni ai Hexagonului, care au intrat în istoria românilor, au reprezentat în concepția arhitectului Răzvan Luscov trimiteri la sloganul prezenței țării noastre la acest târg livresc: “Diagonale și confluențe franco-române”. Ordinea celor menționați a fost următoarea: Constantin Brâncuși, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, George Enescu, Benjamin Fondane, Marta Bibescu, Anna de Noilles, Paul Morand, Tristan Tzara, Isodore Isou, Pius Servien, Nicolae Iorga, Panait Istrate, Paul Celan, Vintilă Horia, George Banu, Dumitru Țepeneag, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Nicolae Titulescu, Stéphane Lupasco, Elena Văcărescu, Henri Mathias Berthelot, Virgil Gheorghiu, Gherasim Luca, Matei Vișniec, Paul Goma, Auguste-Félix-Charles de Beaupoil, conte de Saint-Aulaire, Victor Brauner, Carol Davila, Vladimir Cosma, Iulia Hașdeu, Elvira Popescu, Matila Ghyca, Henri Coandă, Hariclea Darclée, Irina Teodorescu, George Apostu, Radu Mihăileanu, Basarab Nicolescu, Alain Paruit. Ciudat că în această listă a fost inclus scriitorul Paul Goma, dar nu și scriitorul Virgil Tănase, deși ambii trăiesc în Franța și trebuiau să fie lichidați din ordinul lui Nicolae Ceaușescu pe 18, respectiv, pe 20 mai 1982!

O altă diferență, comparativ cu edițiile anterioare, la care am asistat, a fost numărul considerabil mai mare al scriitorilor din România și Republica Moldova, care în intervențiile lor au evitat să se exprime în franceză ori au făcut-o într-o manieră penibilă, de genul “furculision”, ceea ce a dus la rărirea grabnică a ascultătorilor francofoni din jur. Unii, mai decenți, au citit dintr-o foie un text pregătit anterior. Astfel, s-a  contrazis uneori zicerea că cei bilingvi – în acest caz în română și rusă ori în română și maghiară – asimilează mai ușor următoarele limbi.

Mai puțin relevant pentru o relatare despre stand, unde vizitatorii sunt invitați să cunoască autori români, a fost faptul că s-a înregistrat un caz de furt: o scriitoare din spațiul pruto-nistrean a rămas fără geacă și o sacoșă cu alte bunuri personale. N-am remarcat vreun limbaj verbal sau non-verbal al unui român, care să exprime uimire intensă. Doar veneam din spațiul nistro-tisean, unde extrem de numeroși politicieni dau conaționalilor lor un exemplu negativ în materie de furt de tot felul!

Tot așa, Emmanuel Macron, candidatul partidului În Marș!, în franceză, “En Marche!”, cu reale șanse la alegerile prezidențiale de pe 23 aprilie 2017, din Franța,  însoțit de o coloană lungă de fotoreporteri și de gărzi de corp, a trecut în viteză pe lângă standul J86, al României, și s-a oprit la standul din imediata apropiere, G80, al Marocului. Eu aș fi preferat să-l văd pe Tahar Ben Jelloun, scriitorul marocan de limbă franceză!

De la Institutul Cultural Român am recunoscut pe Radu Boroianu, președinte, Simona Brînzaru, coordonatoare de programe, Doina Marian, coordonatoare de misiune la Paris și Bogdan Popescu, directorul Centrului Național al Cărții, care a avut amabilitatea să-mi precizeze că bugetul alocat de instituție pentru această participare a fost aproape identic cu cel de anul trecut, de aproximativ 60.000 de euro. Editura Vinea și Librăria Libris au expus cărți provenite de la 30 de edituri din țară, inclusiv de la Humanitas, Paralela 45 ori Art. De asemenea, am remarcat traduceri recente din operele unor autori români, apărute în Franța, cu spijinul Institutului Cultural Român, printre care: 1. George Arion, volumul “La vodka du diable”, apărut la editura Genèse, tradus de Danielle Nees; 2. Simona Sora, volumul  “Hôtel Universal”, apărut la editura Belfont, tradus de Laure Hinkel; 3. Dan Ciupureanu, volumul  “Les Jeux Paralympiques”, apărut la editura Edilivre, tradus de Carina Nedov; 4. Matei Vișniec, volumul  “Le marchand de premières phrases”, apărut la editura Jaqueline Chambon, tradus de Laure Hinkel; 5. Urmuz, volumul  “In abstracto”, apărut la editura Marguerite Waknine, tradus de Nicolas Cavaillès; 6. Ioana Pârvulescu, volumul  “La vie commence vendredi”, apărut la editura  Du Seuil, tradus de Marily le Nir; 7. Iulian Ciocan, volumul  “Le Royaume de Sasha Kozak”, apărut la editura Belleville, tradus de Florica Courriol, 8. Simona Popescu, volumul  “Exuvies”, apărut la editura Non Lieu, tradus de Sebastian Reichmann.

Programul afișat al primei zile pentru marele public a fost următorul: 1. masa rotundă  “Europa și latinitatea-comunicatori ai cunoașterii”, în franceză, “Europe et latinité-des passeurs de savoir”, moderator – Virgil Tănase, invitați – Adrian Cioroianu, Radu Boroianu, Victor Neumann, Dumitru Țepeneag și Vida Gábor; 2. întâlnirea literară “Marie-Hélène Fabra-Brătianu, «Memoria frunzelor moarte»”, în franceză, “La mémoire des feuilles mortes”, moderator – Matei Cazacu, invitați – Marie-Hélène Fabra-Brătianu, Adrian Cioroianu și Gabriel Badea-Păun; 3. dezbaterea literară “Poezia – calea iramplasabilului”, în franceză, “Poésie – la voie de l’irremplaçable”, moderator – Bogdan Ghiu, invitați – Simona Popescu, Dumitru Crudu, Radmila Popovici, Jean Poncet, Ion Mureșan, Cosmin Perța, Călin Vlasie, Rodica Drăghincescu și Dinu Flămând; 4. dezbaterea literară “«La Traductière», revistă internațională de poezie și artă vizuală”, în franceză, “«La Traductière», revue internationale de poésie et art visuel”, moderatoare – Linda Maria Baros, invitați –  Dumitru Crudu, Șerban Axinte și Radmila Popovici; 5. întâlnirea literară  “George Arion, «Vodca diavolului»”, în franceză,  “Vodka du diable”, moderatoare – Cristina Hermeziu, invitați – George Arion și Danielle Nees; 6. întâlnirea literară pe trei teme, 6.a. “Simona Sora, «Hotel Universal»”, în franceză, “«Hôtel Universal»”; 6.b. “Dan Ciupureanu, «Jocurile Paralimpice»”, în franceză, “Les Jeux Paralympiques”; 6.c.  “Ada d’Albon, «Ultima vară în Bretania»”, în franceză, “Dernier été en Bretagne”, moderator – Cosmin Perța, invitați – Laure Hinkel, Dan Ciupureanu, Carina Nedov, Ada d’Albon, Șerban Axinte, Cristina Hermeziu și Simona Brînzaru; 7. întâlnirea literară “Mateï Vișniec, «Negustorul de începuturi de roman»”, în franceză, “Le marchand de premières phrases”, moderatoare – Cristina Hermeziu, invitați – Mateï Vișniec și Laure Hinkel.

Mi s-a părut nefirească neinvitarea autoarei Sorina Sora și am regretat absența traducătoarei bucureștene Carina Nedov. Fiecare punct din program a avut o desfășurare de înalt nivel, cu dispute uneori aprinse și în intervalul de timp planificat.

Din numeroasele însemnări privind dezbaterile literare, am ales să mă opresc doar la cele legate de  opresiunea regimului comunist, instaurat treptat cu ajutorul tancurilor sovietice,   după 23 august 1944, când au fost uciși peste 8.000 de intelectuali. În cartea “Memoria frunzelor moarte” este descris și calvarul bunicilor materni ai autoarei cărții. Este vorba, în primul rând, de  fruntașul liberal și academicianul Gheorghe I. Brătianu, cu domiciliu forțat pe 19 aprilie 1947, la București, la casa de pe strada Popa Chițu, numărul 56, arestat în noaptea de 7 spre 8 mai 1950 și trimis la penitenciarul de la Sighetul Marmației, unde a decedat pe 23 sau 27 aprilie 1953, dar și de soția lui, Ileana, cu numele utilizat în familie de Ioana, născută Sturza, pe 4 august 1929, decedată la Paris, pe 6 august 2009. Marie-Hélène Fabra-Brătianu, născută pe 11 august 1961, cu cetățenie franceză, a declarat că ideea de a scrie cartea a pornit de la un album cu fotografii, moștenit de la bunica Ileana. Titlul cărții a fost inspirat de corvoada strângerii frunzelor căzute toamna în curtea penitenciarului de la Sighetul Marmației. Impresionantă a fost mărturia că lui Gheorghe I. Brătianu i s-a propus, pentru a i se ridica domiciliul forțat, să declare că Basarabia nu aparține României. Istoricul a refuzat pactul cu diavolul și a devenit martir al neamului.

 

Doru Ciucescu

 

*Acest text a fost publicat în numărul din mai 2017 al revistei “Plumb”.