File din istoria şoptită a românilor (12)

Basarab I, Întemeietorul Ţării Româneşti,

a avut foarte probabil şi origine cumană

Istoria noastră, a românilor, ne oferă date certe că am fost conduşi de şefi de stat cu origini străine, dintre care se vorbeşte bine documentat şi  unanim acceptat despre domniile fanariote în Principatul Moldova şi în Principatul Ţara Românească, domniile ungare în Principatul Transilvania, regii germani în România.

În schimb, dacă sunt voci care afirmă că, de exemplu, Basarab I a avut şi origine cumană, atunci reacţiile sunt violente, ca un fel de strigăt disperat, la ceva peste limita de  suportabilitate; am auzit pe unii domni şi doamne respectabile spunând: “mai lipseşte să auzim într-o zi că Basarab I a fost şi de origine romă sau că ţara noastră, în istoria ei, a fost condusă de romi (n.a. romii mai sunt cunoscuţi şi sub denumirea de ţigani)!”

În această privinţă, care nu face parte din prezenta filă din istoria şoptită a românilor, pentru a se evita orice confuzie între cumani şi romi, dat fiind confuzia propagată pe plan internaţional între români şi romi, confuzie susţinută de cercuri ostile României, trebuie precizată marea diferenţă: cumanii sunt un popor de origine turcică, iar romii –  un popor de origine hindusă.

Ca o observaţie personală, majoritatea românilor acceptă şefi de stat străini, dar cu origini din Occident, un exemplu elocvent fiind câştigarea alegerilor prezidenţiale, pe pe 16 noiembrie 2014,  de Klaus Werner Iohannis, preşedintele unui partid mult mai puţin numeros, comparativ cu cel al contracandidatului său, Victor Viorel Ponta.

Primul dintre istoricii români importanţi, care s-a sesizat de originea cumană a numelui Basarab a fost Nicolae Iorga: “Numele este cuman (…)”. Apoi, în aceeaşi frază, Nicolae Iorga a pus o întrebare rămasă retorică pentru el, dar şi pentru mulţi istorici din generaţiile care l-au urmat: “(…) numai numele?”

Este evident că un nume cu origine străină nu înseamnă neapărat că şi persoana respectivă are origine străină.

A urmat Neagu Djuvara, care a susţinut că Thocomer, tatăl lui Basarab I, Întemeietorul, a avut şi origine cumană, iar Negru Vodă este o poreclă dată în popor lui Thocomer, datorită tenului său; tenul închis la culoare a fost confirmat în scrierile lui Miron Costin şi ale lui Paul de Alep. Thocomer poate avea traducerea “fier dur”, venind de la termenii cumani “toc” şi “tamir”, iar Basarab poate veni de la cuvintele cumane “bas” şi “ab”, care înseamnă “tatăl celui care guvernează”.

Tot Neagu Djuvara a arătat că Mânăstirea Cozia (n.a. sfinţită pe 18 mai 1338, de Mircea cel Bătrân) şi Mânăstirea Horezu (n.a. sfinţită pe 8 septembrie 1693, de Constantin Brâncoveanu), cele mai mari ctitorii ale urmaşilor lui Thocomer, au nume cumane, care se traduc “Nucet”, respectiv “Huhurez”. De asemenea, Neagu Djuvara, bazându-se pe menţiunile istorice că în victoria de la Bătălia de la Posada, din perioada 9 – 13 noiembrie 1330, contra oştii lui Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, oastea lui Basarab I a avut spijin tătar, precum şi că multe căpetenii tătare ale Hoardei de Aur au avut origine cumană,  a ajuns la concluzia că tocmai posibila origine cumană a lui Basarab I a favorizat legăturile Întemeietorului Ţării Româneşti cu tătarii.

Istoricul Matei Cazacu, pe care am avut ocazia să-l cunosc la Saloanele de Carte din Paris, ediţiile 2014 şi 2015, el fiind de fiecare dată inclus în programele elaborate cu aceste ocazii de Institutul Cultural Român din Paris, l-a criticat pe Neagu Djuvara, argumentând că în “Lex Antiqua Valachorum”, colecţie de legi şi tradiţii valahe, de exemplu, pentru goralii din Polonia, valahii îşi alegeau căpeteniile din neamul lor. Or, în 1291, Thocomer şi-a schimbat reşedinţa din Ţinutul Făgăraşului, a traversat Carpaţii Meridionali (n.a. cunoscuţi şi ca Alpii Transilvaniei) şi “a descălecat”, adică s-a stabilit ca şef al unei formaţiuni statale cu reşedinţa la Câmpulung, ceea ce arată, în opinia istoricului român din Paris, că el nu putea fi cu origine cumană, deoarece localnicii valahi nu l-ar fi ales în această înaltă poziţie.

Surpriza a venit de la istoricul Denis Căprăroiu, care a făcut următoarele precizări: 1. Thocomer a obţinut Ţinutul Făgăraşului în  dauna proprietarului de drept, Ugrinus Csáki, datorită sprijinului avut din partea lui Ladislau IV, zis şi Ladislau Cumanul (n.a în ungară, Kun László; mama lui a fost Elisabeta Cumana, în ungară, Kun Erzsébet), regele Ungariei în perioada 6 august 1272 – 10 iulie 1290;

2. După asasinarea lui Ladislau IV, Ugrinus Csáki şi-a cerut proprietatea înapoi, iar Thocomer, lipsit de protectorul regal,   a fost nevoit să plece din Ţinutul Făgăraşului şi a ajuns la Câmpulung;

3. Tot în 1290 este dovedit cu documente faptul că a avut loc o mare invazie, de la vărsarea Dunării în Marea Neagră până la Porţile de Fier, din partea Hoardei de Aur, mai precis din partea emiratului condus de Nogai (n.a numele provine din “nohoi”, care în mongolă înseamnă “câine”), emir cu  reşedinţa în localitatea dunăreană Isaccea; această invazie, foarte important de menţionat, l-a impus. pe Thocomer în faţa şefilor unor mici formaţiuni statale valahe, cum ar fi cele din Oltenia şi Ţinutul Haţeg. Abia fiul său, Basarab I, a devenit domnitorul al unui stat mult mai mare, cu frontiere apropiate cu cele ale viitoarei Ţării Româneşti, denumită de-a lungul istoriei şi Ugro-Valahia ori Valahia.

Astfel, cade argumentul că Thocomer, prin faptul că, fiind ales şef al unei noi formaţiuni statale,  nu putea să aibă origine străină, în speţă, cumană; de fapt, Thocomer a fost impus în această funcţie de emirul Nogai.

Ca o paranteză, metoda emirului Nogai de a conduce în teritoriile invadate prin intermediul unor voievozi cu origini cumane a fost utilizată şi cu zece ani mai devreme, în 1280, când l-a impus la tronul din Târnovo  (n.a. Târnovo a fost capitala Bulgariei), pe George Terter I (n.a. în scriere bulgară, Георги Тертер I, în transliterare, Gheorghi Terter I), înrudit cu clanul cuman Terteroba.

Or, prin deducţie simplă, dacă prin documente reiese cu mare probabilitate că Thocomer a avut şi origine cumană, adică, dacă el nu a fost chiar în totalitate cuman, el a  provenit măcar dintr-o simbioză valaho – cumană, implicit, şi fiul său, voievodul Basarab I, Întemeietorul, a provenit cel puţin dintr-o simbioză valaho – cumană.

Simbioze cu o componentă cumană la originea suveranilor s-au mai produs aproximativ în aceeaşi perioadă şi la vecinii noştri bulgari şi unguri, ca în cazul deja menţionaţilor George Terter I, respectiv, Ladislau IV.

Sper că această deducţie să nu fie urmată de reacţii necontrolate, generatoare de duşmănii personale ori de aluzii “metaforice” cu împuşcarea, cum se mai aud uneori din 1990 încoace, în România, ori chiar de fapte cu împuşcare, aşa cum a procedat Poliţia Legionară în perioada dintre cele două războaie mondiale, care are, important de menţionat, mulţi nostalgici şi după revoluţia din decembrie 1989, poliţie care l-a asasinat pe  Nicolae Iorga pe 27 noiembrie 1940, cel care, printre altele, şi-a pus problema posibilei origini cumane a lui Thocomer şi a lui Basarab I, numit şi Basarab Întemeietorul.

Patriotism nu înseamnă să înşiri minciuni despre istoria neamului, ci să-ţi asumi această istorie şi, pe baza învăţămintelor trase, să lupţi pentru ca evenimentele din istorie, care nu ne convin, să nu se mai repete.

 

Doru Ciucescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *