Florida, ţinut fascinant, dar prea plat, fără… a treia dimenisune

În luna ianuarie a acestui an, eu am efectuat un circuit în Florida, în cadrul unei excursii organizate de o agenţie franceză de turism şi nu  una românească, motivul alegerii fiind preţul mai mic, chiar dacă am beneficiat de trei mese pe zi de tip bufet, şi nu doar de micul dejun.  Deh, capitalismul este de multe ori… original în ţara noastră.

Florida, peninsulă, în principal, calcaroasă şi stat cu o suprafaţă de 170.451 de kilometri pătraţi, cu o bornă situată la 24o27’N , la Key West, cel mai sudic punct al părţii continentale a Statelor Unite ale Americii, este, indiferent de anotimp, cea mai atractivă destinaţie turistică pentru nord-americani, în special pentru… cei pensionari.

În cadrul circuitului, eu am parcurs cu autocarul peste 3.000 de kilometri. Remarcabil mi s-a părut Laboratorul “Thomas Alva Edison”, din Fort Myers, specializat în creşterea conţinutului de cauciuc în plantele indigene, care produc această substanţă. Prin analiza unui număr de 17.000 de mostre şi ca urmare a numeroase cercetări s-a ajuns la o varietate a plantei solidado, înaltă de 3,7 metri şi cu un conţinut de 12 procente de cauciuc. De exemplu, pneurile pentru automobilele “Ford”, model T, au fost realizate din cauciucul obţinut din această plantă. De subliniat este şi faptul că Thomas Halva Edison, autorul a… 1093 de invenţii înregistrate în S.U.A. şi a… 2.332 de invenţii înregistrate în toată lumea, a fost un atât de bun prieten cu Henry Ford, fondatorul societăţii comerciale “Ford Motor Company”, încât cei doi au devenit proprietari vecini ai reşedinţelor de iarnă din Fort Myers, ambele împreună cu laboratorul menţionat anterior fiind înglobate în obiectivul turistic, denumit din 2003 ca “Edison and Ford Winter Estates”.

O altă amintire de excepţie din Florida am căpătat-o la Complexul de Vizitare al Centrului Spaţial “John Fritzgerald Kennedy”, în cadrul căruia sunt expuse aproape toate realizările Administraţiei Naţionale Aeronautice şi Spaţiale. Acolo am văzut în original sau în copie, de exemplu, primul satelit american, primul modul cu echipaj uman din lume, care a ajuns pe Lună, primul modul din lume, care a coborât pe solul planetei Marte, naveta “Atlantis”, care a efectuat 33 de misiuni şi toate tipurile de rachete purtătoare. De asemenea, dată fiind apropierea de Staţia Forţelor Aeriene “Cap Canaveral”, am văzut doar din autocar, de la o distanţă de cel mult un kilometru, clădirea de asamblare şi instalaţia de lansare ale rachetelor, precum şi drumul cu… prundiş, ce le leagă, lung de aproximativ 5 kilometri.

Din curiozitatea de a trăi experienţa unei călătorii spre Marte, eu am plătit în regim opţional cei… 97 de dolari, plus 9 procente, reprezentând taxa guvernamentală… netrecută pe bilet, dreptul de a intra la  “Experimental Prototype Community of Tomorrow”, cu acronimul E.P.C.O.T.,  unul dintre cele patru parcuri de distracţie din cadrul “Walt Disney World Resort”, complex turistic de lângă Orlando. Din cele două variante, “orange” şi “green”, am evitat simularea portocalie şi am ales-o pe aceea verde, mai puţin intensă. Împreună  cu alţi trei curioşi, eu am intrat într-una din cele 10 capsule ale instalaţiei, denumite “Mission Space”. Instalat într-un fotoliu, cu ochii spre un ecran, eu am ascultat comenzile de executat prin apăsarea unui buton. Fiecare membru al echipajului a avut de jucat un rol (comandant, pilot, navigator şi inginer), mie revenindu-mi, din întâmplare, cel de… inginer. Zborul simulat, sponsorizat de societatea comercială “Hewlett – Packard”, conceput şi construit de societatea comercială “Environmental Tectonics” pentru 30.000.000 de dolari, a durat exact… 3 minute şi 55 de secunde, în care, dacă echipajul nu a executat comenzile la timp, a intrat în funcţiune pilotul automat. Doar aşa ne-am desprins de pe Terra, am evitat asteroizii din cale şi am ajuns cu bine pe Marte! Bubuitul motoarelor şi trepidaţiile fotoliului din timpul decolării mi s-au părut elementele constitutive cele mai reuşite ale simulării, restul amintindu-mi de o plimbare  din timpul copilăriei, la un bâlci, pe un căluţ din lemn, al unui carusel.

Impresionantă a fost deplasarea de 181,9 kilometri, pe drumul denumit “Overseas Highway”, cu 47 poduri, care leagă peninsula Florida de cele circa 100 de insule de nisip, formate pe un recif coralier,  denumite în engleză “keys”, ultima fiind Key West, care are 19 kilometri pătraţi, fiind a doua ca mărime, după Key Largo (39,6 de kilometri pătraţi), cea mai aproape de continent. Prima încercare de a lega aceste insule a fost construcţia unei căi ferate, inaugurate pe 22 ianuarie 1912, denumite “Overseas Railroad” (Calea Ferată de peste Mări), dar şi… “Flagler’s  Folly” (Nebunia lui Flagler), după numele lui Henry Morrison Flagler, iniţiatorul şi finanţatorul acestei realizări spectaculoase. În urma unui uragan, care a început pe 29 august 1935 şi a încetat abia după două săptămâni, această cale ferată a fost distrusă într-o aşa de mare măsură, încât s-a renunţat la repararea ei şi s-a trecut  la construcţia unui drum cu o bandă de circulaţie pe sens, care a fost inaugurat pe 29 martie 1938. De multe ori, acest drum a folosit elemente constructive din infrastructura precedentă. De aici am văzut un splendid apus de soare, când discul roşu întră în apă, colorând aerul şi apa de la orizont ca un mare maestru impresionist.

Casa Memorială “Ernest Hemingway” a fost obiectivul turistic de suflet pentru mine. Având etaj, clădirea este… a doua ca înălţime din Key West.  În această casă, Ernst Hemingway a scris o serie de cărţi, printre care “Zăpezile de pe Kilimanjaro”, “Scurta viaţă fericită a lui Francis Macomber”, “Colinele verzi din Africa”. Interesantă este şi piscina, care a fost construită de Pauline, a doua soţie, în decursul anului 1938, când viitorul posesor al Premiului Nobel pentru Literatură era trimis în calitate de corespondent al ziarului”North American Newspaper Alliance”, pentru a trimite ştiri referitoare la Războiul Civil din Spania. Întors acasă, când Pauline i-a spus că piscina a costat… 20.000 de dolari, cam 400.000 de dolari după trei sferturi de secol,  scriitorul a exclamat: “Bine, tu poţi să iei şi ultimul meu cent”, iar această monedă, denumită şi “penny”, din aliaj de cupru, cu bustul lui Abraham Lincoln, este încă vizibilă, încastrată în betonul de lângă piscină. Nu departe, pe strada Duval, am intrat în “Sloppy Joe’s”,  fondat pe 5 decembrie 1933, barul favorit al lui Ernest Hemingway, dar şi al numeroşilor lui  cititori.

Parcul Naţional “Everglades”, unde mlaştinile sunt eterne, este un obiectiv turistic de neocolit în Florida. Aici, pe o mare suprafaţă, amerindienii miccosukkee au realizat facilităţi pentru vizitatori: hotel, cazinou, teren de golf, magazine, amfiteatru pentru spectacole cu aligatori, debarcader pentru hidroglisoare, chiar şi… poliţie locală.  Aligatorii sunt uşor de găsit, deoarece ei stau nemişcaţi cu săptămânile, de obicei pe insule flotante, denumite  “hammocks”, în aşteptarea prăzii, de cele mai multe ori, păsări, care abundă în această rezervaţie biosferică subtropicală, cea mai mare  din America de Nord. În ceea ce priveşta lamantinii, s-a dovedit încă o dată că ei sunt pe cale de dispariţie, deoarece, cu toată experienţa amerindianului de la timonă, ei au fost de… negăsit.

După câteva zile parcurse în Florida, am simţit că peisajul este prea plat – plaje întinse, mlaştini parcă nemărginite, păduri de mangrove,  livezi de citrice, plantaţii de curmali, terenuri de golf, autostrăzi late – că îi lipseşte… a treia dimensiune. Într-adevăr, cea mai mare înălţime naturală din acest stat este… un deal, Bretton Hill, cu  vârful de 105 metri. Poate pentru a estompa această lipsă, majoritatea imaginilor publicitare cu Florida sunt luate din aer ori de la nivelul solului. Chiar când am ajuns la Miami, cu peste 40 de zgârie – nori, având între 40 şi 64 de etaje şi înalţimea între 150 şi 340 de metri, acest simţământ nu mi-a dispărut, Floridei lipsindu-i… un munte, de exemplu, masivul Bucegi, deoarece, în principal, tot calcaros este. Ce ţară frumoasă este România, dar atât de puţin valorificată pentru turism!

 

Textul a fost publicat în numărul din februarie  2016 al revistei “Plumb”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *