Prin versuri ca “Era (steaua) pe când nu s-a zărit” și “Azi o vedem, şi nu e”, Mihai Eminescu l-a precedat pe Albert Einstein în Teoria relativității?*

Opera și viața poetului național Mihai Eminescu nu încetează să ne uimească nici după aproape 130 de ani de la trecerea lui în neființă, atrăgând comentarii mai mult sau mai puțin competente, unele de-a dreptul halucinante. Un comentariu din ultima categorie se referă la faptul că prin poezia “La Steaua”, publicată pe 1 decembrie 1886 în “Convorbiri literare”,  Mihai Eminescu l-a precedat pe Albert Einstein în Teoria relativității.

În primul rând, este de menționat că în lumea oamenilor de știință se știa încă de pe 22 august 1676, de la o comunicare a astronomului Ole Christensen Rømer în cadrul Academiei Daneze, că “luminii îi trebuie un timp pentru a ajunge la noi”, altfel spus, că lumina are o viteză finită. De asemenea, în Teoria relativității restrânse, prin articolul “Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”, în germană, “Zur Elektrodynamik bewegter Körper”, publicat pe 30 iunie 1905, “Albert Eistein a postulat că toți observatorii vor obține aceeași valoare a vitezei luminii, indiferent de starea lor de mișcare uniformă și rectilinie.

În prezentul articol, eu nu încerc să demontez halucinanta afirmație că Mihai Eminescu l-a precedat pe Albert Einstein în Teoria relativității, o pretenție care duce patriotismul în derizoiru, ci să arăt că nu doar poezia “La Steaua” se referă, printre altele, la viteza finită a luminii, ci și poezia “Vezi tu steaua”, în germană, “Siehst Du der Stern”, publicată de scriitorul elveţian Gottfried Keller cu mult timp înainte, în 1851.

Pentru a elucida acest aspect important din istoria literaturii universale, voi reda cu litere de tipar normale poezia “La steaua”, a lui Mihai Eminescu, precum și, de această dată cu litere cursive, poezia “Vezi tu steaua”, a lui Gottfried Keller, în germană și, separtă de un asterisc, în traducerea cuvânt cu cuvânt și vers după vers, realizată de mine.

“La steaua”, de Mihai Eminescu: “(1) La steaua care-a răsărit / (2). E-o cale-atât de lungă, / (3) Că  mii  de ani  i-au  trebuit / (4) Luminii să ne-ajungă // (5) Poate de mult s-a stins în drum / (6) În depărtări albastre, / (7) Iar raza ei abia acum / (8) Luci vederii noastre. // (9) Icoana stelei ce-a murit / (10) Încet pe cer se suie; / (11) Era pe când nu s-a zărit, / (12) Azi o vedem, şi nu e. // (13) Tot astfel când al nostru dor / (14) Pieri în noapte-adâncă, / (15) Lumina stinsului amor / (16) Ne urmăreşte încă”.

Siehst Du der Stern * Vezi tu steaua“, de Gottfried Keller: (1) Siehst Du den Stern im fernsten Blau * Vezi tu steaua în albastrul îndepărtat / (2) der Schimmerernd fast erbleicht? * A cărei licărire aproape păleşte? / (3) Sein Licht braucht eine Ewigkeit * Lumina ei are nevoie o eternitate / (4) bis es dein Aug’ erreicht. * Până ce ajunge la ochiul tău. // (5) Vielleicht vor tausend Jahren schon * Poate de o mie de ani deja / (6) zu Asche stob der Stern * În cenuşă s-a transformat steaua, / (7) und doch steht dort sein milder Glanz * Şi totuşi stă acolo luciul ei blând / (8) noch immer still und fern * Încă mereu tăcut şi îndepărtat. // (9) Dem Wessen solchen Scheines gleicht * Ființei umane un astfel de luciu luminează / (10)der ist und doch nicht ist * Care e şi totuși nu e / (11) oh Lieb dein anmutvolles Sein, * Oh amor, existența ta e plină de graţie, (12) wenn du gestorben bist. * Când tu ești mort.

Se observă că nouă versuri din poezia lui Gottfried Keller sunt – ca să nu spun traduse, fără a semnala acest fapt – izbitor de asemănătoare cu unele compuse de Mihai Eminescu, care, aparent, în căutarea rimei, a schimbat marea majoritate a cuvintelor, dar a păstrat ideea. În acest sens, există următoarele situații: I. Un grupaj de câte un vers: (12) “Azi o vedem și nu e.” — (11) “Care e și totuși nu e“; II. Două grupaje de câte două versuri consecutive: II.a. (3) Că mii de ani i-au trebuit / (4) Luminii să ne-ajungă. —  (3) Lumina ei are nevoie o eternitate / (4)  Până ce ajunge la ochiul tău; II.b. (15) “Lumina stinsului amor / (16) Ne urmăreşte încă.” — (11) Oh amor, existența ta e plină de graţie, / (12) Când tu ești mort.; III. Un grupaj de câte patru versuri consecutive: (5) “Poate de mult s-a stins în drum / (6) În depărtări albastre, / (7) Iar raza ei abia acum / (8) Luci vederii noastre. — (5) Poate de o mie de ani deja / (6) În cenuşă s-a transformat steaua, / (7) Şi totuşi stă acolo luciul ei blând / (8) Încă mereu tăcut şi îndepărtat.

De asemenea, în cele două poezii se găsesc patru sintagme foarte apropiate: a. (6) “în depărtări albastre” — (I) “în albastrul îndepărtat; b. (15) “stinsului amor” — (11)amor (12)mort“; c. (3) “mii de ani” — (5)o mie de ani“; d. (8) “vederii noastre” — (4)ochiul tău“.

Deci, pretențiile unor patriotarzi că, prin versuri ca “Era (steaua) pe când nu s-a zărit” și “Azi o vedem, şi nu e”, Mihai Eminescu ar fi avut prioritate în a-l preceda pe Albert Einstein în Teoria relativității, nu sunt justificate măcar prin faptul că un scriitor elvețian, Gottfried Keller, cu 35 de ani înainte, a scris o poezie mult asemănătoare, pe aceeași temă.

 

Doru Ciucescu

 

*Acest text a fost publicat în numărul din iunie 2018 al revistei “Plumb”.

Salonul de carte din Paris, 16-19 martie 2018, prima zi*

Salonul de carte din Paris, în franceză, “Livre Paris”, a avut loc în perioada 16-19 martie 2018, în Parcul de expoziții, situat lângă stația de metrou “Porte de Versailles”. Spre deosebire de cinci ediții anterioare, la acest festival cultural am participat nu doar ca cititor și corespondent… pe cont propriu al revistei “Plumb”, dar și ca autor de carte expusă la standul României. Este vorba de “Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca” (Rovimed Publishers, Bacău, 2017, 563 pagini, 8 euro), o autotraducere în franceză, corectată de profesoara poloneză Małgorzata Bazan. Pentru marele public francez,  eu sunt… un ilustru necunoscut, situație în care se află cei mai mulți scriitori români, autori ai celor 400 de titluri de carte,  prezente în megapolisul de pe malurile Senei prin “Libris”, librăria din Brașov, acreditată de Institutul Cultural Român pentru publicitatea și desfacerea la “Livre Paris”. Dar, ca urmare a experienței căpătate în cei șase ani, când în cadrul Caravanei “Gaudeamus” am susținut prin dialog direct cu potențialii cumpărători vânzarea cărților mele, apărute sub egida Editurii Didactice și Pedagogice (“Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, “Peste Prut și mai departe…”, “Străluciri diamantine în Israel”, “Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus”), după circa patru ore de la deschidere, reprezentanții de la “Libris” mi-au comunicat faptul că am devenit primul scriitor român, al cărui stoc de carte a fost epuizat.

În mass-media, acest eveniment cultural a fost ținut în umbra Târgului de carte de la Leipzig, în germană, “Leipziger Buchmesse”, desfășurat aproape simultan, în perioada 15-18 martie 2018, unde România a fost țară invitată de onoare, la care, printre invitații Institutului Cultural Român, s-au numărat  Hertha Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009, și Mircea Cărtărescu, proaspătul laureat al Premiului “Thomas Mann” pentru Literatură pe anul 2018. Vedetele standului  românesc din Orașul Lumină au fost, în opinia mea, Magda Cârneci, președinta Centrului Român al PEN, Adrian Cioroianu, ambasadorul României la UNESCO, și Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România. O altă diferență între cele două prezențe culturale românești, de la Paris și Leipzig a fost sloganul: “România, așa cum nu ați mai citit-o”, în franceză, “Roumanie, comme vous ne l’avez jamais lue”, respectiv, “Zoom în România”, în germană, “Zoom in Rumänien”.

În prima zi, singura la care am participat, motivul fiind de natură financiară, programul manifestărilor a fost următorul: I. 10.30-11.30: întâlnirea literară, referitoare la opera lui Gellu Naum, “La voie du serpent” (Non Lieu, Paris, 2017), carte realizată sub îngrijirea Simonei Popescu, care reunește manuscrise din tinerețea lui Gellu Naum, tradusă în franceză de Sebastian Reichmann, care a părăsit România în 1972, și “Gellu Naum 100” (Institutul Cultural Român, București, 2015), cu o selecție de texte realizată de Sebastian Reichmann, Dan Stanciu și Gheorghe Rasovskzky, albumul în franceză fiind tradus de Sebastian Reichmann, Catherine Răducanu și Luba Jurgenson, în timp ce albumul în engleză fiind tradus de Raluca Tănăsescu, Chris Tănăsescu, Martin Woodside, James Brook și Sasha Vlad. Moderator a fost Petru Răileanu, invitații fiind Magda Cârneci, Sebastian Reichmann,  Michel Carassou și Sanda Roșescu; II. 11.45-13.30: dezbaterea literară, referitoare la cărțile “Istoria benzii desenate românești” (Vellant, București, 2010), de Dodo Niță și Alexandru Ciubotaru, și “Istrati! 1ère partie-Le Vagabond” (Actes Sud, Paris, 2017), cu benzi desenate de Golo, cu numele adevărat de Guy Nadaud, și text în franceză de Panait Istrati. Moderatoarea a fost Aïda Vâlceanu, plecată după 1989 în Franța, unde a devenit ziaristă profesionistă, invitații fiind Dodo Niță, Adrian Cioroianu și Thomas Gabison; III. 14.00-15.00: întâlnirea literară, referitoare la cărțile “Le plan mortel” (Autrement, Paris, 2018), de Bogdan Costin, și “La septième partie du monde” (Non Lieu, Paris, 2017), de Cătălin Pavel, traducătoarea ambelor cărți fiind Florica Courriol. Moderatoarea a fost aceeași Aïda Vâlceanu, invitații fiind Aurélie Julia, Florica Courriol, Bogdan Costin, Cătălin Pavel, Émilie Lassus și Michel Carassou; IV. 15.30-16.30: întâlnirea literară, referitoare la cartea “101 livres ardoises” (Transignum, Paris, 2017), în care fiecare din cei 101 scriitori a caligrafiat cu marker alb pe un fond negru, în franceză, un text privitor la o temă și într-un format propuse de realizatoarea cărții, Wanda Mihuleac, pictorița care a plecat după 1989 din România, deoarece, conform declarațiilor ei, “intuind că situația de confuzie și de mocirlă morală va dura decenii, am decis să iau viața de la început într-o țară cu o veche tradiție democratică – Franța”. Moderator a fost Gilbert Lascaut, invitații fiind unii din cei 101 de scriitori: Linda Maria Baros, Magda Cârneci, Claudiu Komartin, Michel Deguy, Davide Napoli, Guy Chaty, Bluma Finkelstein și Daniel Leuwers; V. 17.00-18.00: întâlnirea literară, referitoare la cărțile “Le poids d’un ange” (Noir sur Blanc, Paris, 2017), de Eugen Uricaru, și “L’été où maman a eu les yeux verts” (Des Syrtes, Paris, 2018), de Tatiana Țîbuleac, născută la Chișinău, rezidentă  la Paris, din 2009, de când a devenit doamna Gould, traducerile în franceză fiind realizate de Marily Le Nir, respectiv, Philippe Loubière. Moderatoarea a fost aceeași Aïda Vâlceanu, invitații fiind Eugen Uricaru, Marily Le Nir, Tatiana Țîbuleac, Olimpia Verger și Philippe Loubière; VI. 18.30-19.30:  dezbaterea literară, referitoare la cartea “Flânerie à Sinaia” (Princeps, București, 2018), de Dan Manea, în traducerea Marianei Negulescu. Moderatoare a fost Mariana Negulescu, invitații fiind Mirela Mathyas. și Mălina Sgondea.

La această ediție a Salonului de carte din Paris am remarcat că cele mai mari aglomerări umane s-au produs la  două standuri vecine cu cel al României (G85). În primul rând am fost impresionat de o coadă cu o lungime comparabilă cu a celor de tip “alimentara ceaușistă”, cu oameni ținând în mână sacoșe goale, dar, de această dată, fiind formată la standul editurii parisiene “J’ai Lu” (I63), cu sute de tineri, având măcar o mână ocupată cu o carte din seria “Outlander” (“Străina”), a scriitoarei americane Diana Gabaldon, mare invitată a acestui salon. Toți așteptau răbdători să obțină pe exemplarele lor câte un autograf din partea autoarei. Cealaltă aglomerare umană mi-a sărit în ochi la standul Rusiei (J22), țară invitată de onoare a salonului parizian. Deși majoritatea covârșitoare a cărților nu erau traduse în franceză, vizitatorii erau atât de prinși în înghesuială, încât de multe ei aveau probleme să ajungă la cărțile de pe rafturi. Eu am trecut pe la standul Rusiei și în anii precedenți, dar așa ceva nu am mai văzut! Să fi crescut oare diaspora rusă atât de mult în ajunul alegerilor prezidențiale, programate în duminica acelei săptămâni?

 

Doru Ciucescu

 

*Acest text a fost publicat în numărul din mai 2018 al revistei “Plumb”.

Lansarea cărții “Condori, lame și… cornutele bisericii și politicii din Peru”, de Doru Ciucescu

Miercuri, 7 februarie 2018, la ora 17, la sediul Filialei din Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, va avea loc lansarea cărții “Condori, lame și… cornutele bisericii și politicii din Peru”, de Doru Ciucescu, scriitorul român în viață, cu cele mai multe cărți de călătorie.  Despre carte vor vorbi scriitorul Calistrat Costin, președintele Filialei din Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, și criticul literar Petre Isache.

Mercredi, le 7 février 2018, à 17 heures, au siège de la Filiale  à Bacau de l’Union des écrivains de la Roumanie, aura lieu la présentatiom du livre “Condors, lamas et … les cornus de l’église et de la politique au Pérou”, de Doru Ciucescu, l’écrivain roumain en vie, avec le plus grand nombre de livres de voyage.   Sur le livre vont parler l’écrivain Calistrat Costin, le président de la Filiale  à Bacau de l’Union des écrivains de la Roumanie, et le critique littéraire Petre Isache.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lansarea cărții “Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca”, semnată de Doru Ciucescu

Luni, 4 decembrie 2017, la ora 17, la sediul revistei “Plumb”, din Bacău, va avea loc lansarea cărții “Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca”, de Doru Ciucescu. Traducerea din română în franceză a fost realizată de Doru Ciucescu, corectura și adaptarea traducerii în franceză au fost realizate de Margueritte (Małgorzata) Bazan. Despre carte vor vorbi scriitorul Calistrat Costin, președintele Uniunii Scriitorilor din România – filiala Bacău, și criticul literar Petre Isache.

Lundi, le 4 décembre 2017, à 17 heures, au siège du revue “Plumb”, à Bacau, aura lieu la présentatiom du livre “Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca”.  La traduction du roumain en français  a été réalisée par Doru Ciucescu,  la correction et l’adaptation de la traduction en français ont été réalisées par Margueritte (Małgorzata) Bazan. Sur le livre vont parler l’écrivain Calistrat Costin, le président de l’Union des écrivains de Roumanie – la filiale de Bacau, et le critique littéraire Petre Isache.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce Australia, ca destinație turistică?*

 

Mă conformez unei reguli tot mai răspândite în mass-media, de protecție a auditoriului, și de la început previn cititorii că acest capitol, dintr-o viitoare carte de călătorie necesită aproximativ zece minute de lectură!

De ce Australia, ca destinație turistică? Aceasta a fost întrebarea pe care mi-am pus-o și care mi-au pus-o mulți din cercul de cunoștințe, în care mă învârt. În primul rând precizez că excursia la care am participat s-a desfășurat în perioada 17 octombrie – 4 noiembrie 2017 și a avut ca destinații Australia, Noua Zeelandă, la care, ca un bonus oferit de agenția de turism și de compania de transport aerian, s-a adăugat, în escala zborului de la întoacere, o noapte petrecută la hotel și un tur de oraș, de o jumătate de zi în Doha, capitala Qatarului.

Un prim răspuns la întrebarea din titlu este că m-a atras ideea să trăiesc senzația de a ajunge aproape de antipod, la un punct de pe suprafața Pământului, aflat diametral opus față de Bacău, orașul meu natal, de la latitudinea nordică de 46° 35′, dat fiind diferența de fus orar de opt ore și latitudinea sudică de 37° 48′, ca aceea a localității Melbourne, pe care am vizitat-o.

Un alt motiv l-a reprezentat faptul că sunt un călător împătimit, care vizitase deja, înainte de această excursie,  de exemplu, 20 de țări din afara Europei: 1. Algeria, 2. Egipt, 3. Kenya, 4. Maroc, 5. Tunisia, 6. Canada, 7. Cuba, 8. Mexic, 9. Statele Unite ale Americii, 10. Argentina, 11. Brazilia, 12. Peru, 13. Uruguai, 14. Cambodgia, 15. China, 16. Emiratele Arabe Unite, 17. India, 18. Iordania, 19. Israel, 20. Vietnam. Încă trei țări de vizitat nu m-au putut lăsa indiferent!

De asemenea, trebuie menționat faptul că acest voiaj a însemnat pentru mine nu atât o perioadă de relaxare, de savurare doar pentru mine, ci mai mult una de studiu, de documentare pentru o viitoare carte, dat fiind că sunt un scriitor consacrat în impresii de călătorie, care a publicat deja opt cărți cu acest profil: 1. “Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005; 2. “Peste Prut si mai departe… “, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007; 3. “Străluciri diamantine în Israel”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,  2008; 4. “Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,  2008; 5. “Bătrânul şi Cuba”, Rovimed, Bacău, 2014; 6. “Vietnam, mumia comunistă reîncarnată în dragon capitalist”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2015; 7. “Cambodgia supravieţuitorilor comunismului maximalist al khmerilor roşii”, Rovimed Publishers, Bacău, 2016; 8. “America panglicilor cenușii, un vis… românesc”, Rovimed Publishers, Bacău, 2017. Am devenit astfel, fără a urmări acest țel, scriitorul român în viață cu cele mai multe cărți de călătorie.

Ca o paranteză, am ajuns pe podiumul primilor trei scriitori români din toate timpurile, cu cele mai multe cărți de călătorie, după  Mihai Tican-Rumano (n.a. n. 2 iulie 1893, d. 20 martie 1967), cu 19 volume: 1. “La vida del blanco en la tierra del negro”, Editura Lux, Barcelona, 1927, carte apărută și în limba română, “Viaţa albului în ţara negrilor”, Editura Universul, București, 1930; 2. “La danza de los canibalos”, Editura Lux, Barcelona, 1928, carte apărută și în limba română, “Dansul canibalilor”, Editura Universul, București, 1930; 3. “El hombre-mono y sus muheres”, Editura Lux, Barcelona, 1928; 4. “En el corazón de la selva virgen”, Editura Lux, Barcelona, 1928; 5. “El lago de los elefantes”, Editura Lux, Barcelona, 1928. carte apărută și în limba română, “Lacul cu elefanţi”, Editura Universul, București, 1930; 6. “El monstruo del aqua”, Editura Lux, Barcelona, 1928, carte apărută și în limba română, “Monștrii apelor”, Editura Tineretului, București, 1958; 7. “Perdidos entres las fiares”, Editura Lux, Barcelona, 1928;  8. “Peisaje iberice”, Editura Universul, București, 1930;  9. “Dansul canibalilor”, Editura Universul, București, 1930; 10. “Misterele continentului negru”, Editura Cartea Românească, 1933; 11. “Icoane dunărene, Dunărea, Delta și tainele bălților”, Editura Universul, București, 1933; 12. “Abisinia”, Editura Cugetarea, București, 1935, carte apărută și în limba spaniolă, “Viaje a través de la Etiopia de hay”, Editura Lux, Barcelona, 1935; 13. “Spania de azi”, Editura Cartea Românească, 1936; 14. “Sub soarele Africii Răsăritene”, Editura Cugetarea, București, 1936; 15. “Nopți barceloneze”, Editura Cugetarea, București, 1937; 16. “Argentina”, Editura Cugetarea, București, 1938; 17. “La vânătoare în Congo”, Editura Științifică, București, 1968; 18. “Hoinărind prin țară”, Editura Stadion, București, 1971; 19. “Peste mări și țări”, Editura pentru Turism, București, 1975, și după Ioan Grigorescu (n.a. n. 20 octombrie 1930, d. 26 martie 2011), cu zece volume: 1. “Pasărea Fenix – Doi ani în Polonia Populară”, Editura Tineretului, București, 1961; 2. “Cocteil – Babilon”, Editura Tineretului, București, 1963; 3. “Zig zag pe mapamond”, Editura Tineretului, București, 1964; 4. “Spectacolul lumii”, Editura Cartea Românească, București, 1973; 5. “Dilema americană – spectacolul lumii”, (volumul II), Editura Cartea Românească, București, 1981; 6. “Al cincilea punct cardinal – spectacolul lumii” (volumul III), Editura Cartea Românească, București, 1983; 7. “Spectacolul lumii – ucideți petrolul!”, Editura Expres, București, 1993; 8. “Spectacolul lumii – Italia, Spania”, Editura Neverland, București, 2011; 9. “Spectacolul lumii – Anglia”, Editura Neverland, București, 2011; 10. “Spectacolul lumii – America”, Editura Neverland, București, 2011.

Nu de neglijat a fost dorința mea de a vedea țara cea mai scumpă din lume, dintr-un clasament, în care pe locul doi este… Noua Zeelandă! Pentru cea mai ieftină doză de bere, într-un supermarket, de la o bancnotă de zece dolari australieni nu am primit rest. Cât despre prețurile apartamentelor în marile orașe, în centru sau în apropiere, ele sunt amețitoare,  de ordinul milioanelor! Nu întâmplător, în glumă, localnicii denumesc… “Double Pay” (n.a. adică plată dublă) suburbia selectă Double Bay, din Sidney.

Australia este atractivă și deoarece are o suprafață de aproximativ 7.692.000 kilometri pătrați, comparabilă cu a Europei, dacă nu se ia considerare teritoriul Federației Ruse, ori cu a Statelor Unite ale Americii, prin neglijarea Alaskăi, situație care prezintă avantaje și dezavantaje atât pentru localnici, cât și pentru mine, ca doritor să o cunosc cât mai în profunzime. De exemplu, eu aș fi preferat să parcurg distanța de 2.450 de kilometri, dintre Sidney și Cairns, cu autocarul, chiar dacă aș fi fost țintuit timp de cel puțin 27 de ore, în fotoliu, în poziția “ca la dentist”, în loc să străbat în avion, la o altitudine de 11 kilometri, cei 1.960 de kilometri, timp de trei ore și să disting elementele de peisaj ca și cum le-aș fi privit de la sol și ele ar fi fost situate… aproape de linia orizontului.

Circa 10.000.000 de turiști vin anual în Australia, pentru a vedea fauna endemică, în special canguri și păsări emu, care prezintă bizareria de a merge doar înainte, nu și înapoi, deoarece le lipsește articulația genunchiului. Specifici mai sunt, pe de o parte, marsupialii koala, denumiți și urșii cu pungă, și, pe de altă parte, furnicarii echidna, denumiți și furnicarii cu țepi.

Peisajele din Australia prezintă o mare diversitate, 16 locuri figurând pe lista patrimoniului mondial UNESCO, din care am reușit să vizitez Marele Recif de Corali și Aria Marilor Munți Albaștri (n.a. în engleză, Greater Blue Mountains Area). Tot pe această listă se găsește și Opera din Sidney, o imagine iconică a orașului, chiar a Australiei.

Nu în ultimul rând m-a interesat să văd, să vorbesc cu oamenii din Australia, foarte diverși, în număr de circa 25.000.000, din care 30.000 de membri ai comunității române și 400.000 de aborigeni, cu bumerangurile lor, care m-au fascinat încă din copilărie,

Pe scurt, Australia este o țară de văzut, care nu m-a dezamăgit, a meritat fiecare bănuț cheltuit, chiar dacă efortul financiar a fost considerabil.

 

Doru Ciucescu

 

*Acest text a fost publicat în numărul din decembrie 2018 al revistei “Plumb”.

“Carte Paris”, 24-27 martie 2017, prima zi

Din 2013, an de an, pentru mine, dacă este luna martie, atunci este… o vizită la Salonul de carte din Paris, desfășurat în cadrul Parcului de expoziții de la Porte de Versailles. Ca de obicei, am încercat să nu cheltuiesc mai mult de 300 de euro. De aceea, am cumpărat un bilet de intrare doar pentru o zi, dar din cele cu preț redus, pentru persoane de vârsta a treia,  am dormit două nopți la unul dintre hotelurile mult mai ieftine din cartierul Château Rouge, unde pitorescul mercantil are savoarea celui  din Maghreb, și deplasarea am facut-o cu autocarul, 36 de ore la dus, cât și la întors.

Standul României la Salonul de carte din Paris, denumit de anul trecut “Carte Paris”, din perioada 24-27 martie 2017, s-a distins încă de la prima vedere, fapt remarcat și de revista “ActuaLitte”, care l-a plasat într-un top 5 al celor mai frumoase, alături de cel al Marocului, țară invitată de onoare, al Olandei, al editurii “Paris Musées” și al editurii “Ki-Oon”. Singurul perete, dar acoperit de oglinzi, a dat iluzia unui spațiu de două ori mai mare, decât cei 70 de metri pătrați, plătiți organizatorului Reed Expositions France, trimițându-mă cu gândul la promisa dublare a salariilor unor bugetari, dar și la eventuala dublare a șpăgilor luate de unii politicieni, a plafonului până la care contractele de achiziții publice se atribuie direct, a plafonului prejudiciului de la care infracțiunile de abuz în serviciu devin penale. Tuburi fluorescente, dispuse în diferite direcții, formând un plafon fals și, pe de altă parte, numele scrise cu litere roșii, pe o porțiune superioară a suprafeței reflectorizante, a 42 de pesonalități născute în plaiurile mioritice, care au fost asimilați în cultura franceză, ori de cetățeni ai Hexagonului, care au intrat în istoria românilor, au reprezentat în concepția arhitectului Răzvan Luscov trimiteri la sloganul prezenței țării noastre la acest târg livresc: “Diagonale și confluențe franco-române”. Ordinea celor menționați a fost următoarea: Constantin Brâncuși, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, George Enescu, Benjamin Fondane, Marta Bibescu, Anna de Noilles, Paul Morand, Tristan Tzara, Isodore Isou, Pius Servien, Nicolae Iorga, Panait Istrate, Paul Celan, Vintilă Horia, George Banu, Dumitru Țepeneag, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Nicolae Titulescu, Stéphane Lupasco, Elena Văcărescu, Henri Mathias Berthelot, Virgil Gheorghiu, Gherasim Luca, Matei Vișniec, Paul Goma, Auguste-Félix-Charles de Beaupoil, conte de Saint-Aulaire, Victor Brauner, Carol Davila, Vladimir Cosma, Iulia Hașdeu, Elvira Popescu, Matila Ghyca, Henri Coandă, Hariclea Darclée, Irina Teodorescu, George Apostu, Radu Mihăileanu, Basarab Nicolescu, Alain Paruit. Ciudat că în această listă a fost inclus scriitorul Paul Goma, dar nu și scriitorul Virgil Tănase, deși ambii trăiesc în Franța și trebuiau să fie lichidați din ordinul lui Nicolae Ceaușescu pe 18, respectiv, pe 20 mai 1982!

O altă diferență, comparativ cu edițiile anterioare, la care am asistat, a fost numărul considerabil mai mare al scriitorilor din România și Republica Moldova, care în intervențiile lor au evitat să se exprime în franceză ori au făcut-o într-o manieră penibilă, de genul “furculision”, ceea ce a dus la rărirea grabnică a ascultătorilor francofoni din jur. Unii, mai decenți, au citit dintr-o foie un text pregătit anterior. Astfel, s-a  contrazis uneori zicerea că cei bilingvi – în acest caz în română și rusă ori în română și maghiară – asimilează mai ușor următoarele limbi.

Mai puțin relevant pentru o relatare despre stand, unde vizitatorii sunt invitați să cunoască autori români, a fost faptul că s-a înregistrat un caz de furt: o scriitoare din spațiul pruto-nistrean a rămas fără geacă și o sacoșă cu alte bunuri personale. N-am remarcat vreun limbaj verbal sau non-verbal al unui român, care să exprime uimire intensă. Doar veneam din spațiul nistro-tisean, unde extrem de numeroși politicieni dau conaționalilor lor un exemplu negativ în materie de furt de tot felul!

Tot așa, Emmanuel Macron, candidatul partidului În Marș!, în franceză, “En Marche!”, cu reale șanse la alegerile prezidențiale de pe 23 aprilie 2017, din Franța,  însoțit de o coloană lungă de fotoreporteri și de gărzi de corp, a trecut în viteză pe lângă standul J86, al României, și s-a oprit la standul din imediata apropiere, G80, al Marocului. Eu aș fi preferat să-l văd pe Tahar Ben Jelloun, scriitorul marocan de limbă franceză!

De la Institutul Cultural Român am recunoscut pe Radu Boroianu, președinte, Simona Brînzaru, coordonatoare de programe, Doina Marian, coordonatoare de misiune la Paris și Bogdan Popescu, directorul Centrului Național al Cărții, care a avut amabilitatea să-mi precizeze că bugetul alocat de instituție pentru această participare a fost aproape identic cu cel de anul trecut, de aproximativ 60.000 de euro. Editura Vinea și Librăria Libris au expus cărți provenite de la 30 de edituri din țară, inclusiv de la Humanitas, Paralela 45 ori Art. De asemenea, am remarcat traduceri recente din operele unor autori români, apărute în Franța, cu spijinul Institutului Cultural Român, printre care: 1. George Arion, volumul “La vodka du diable”, apărut la editura Genèse, tradus de Danielle Nees; 2. Simona Sora, volumul  “Hôtel Universal”, apărut la editura Belfont, tradus de Laure Hinkel; 3. Dan Ciupureanu, volumul  “Les Jeux Paralympiques”, apărut la editura Edilivre, tradus de Carina Nedov; 4. Matei Vișniec, volumul  “Le marchand de premières phrases”, apărut la editura Jaqueline Chambon, tradus de Laure Hinkel; 5. Urmuz, volumul  “In abstracto”, apărut la editura Marguerite Waknine, tradus de Nicolas Cavaillès; 6. Ioana Pârvulescu, volumul  “La vie commence vendredi”, apărut la editura  Du Seuil, tradus de Marily le Nir; 7. Iulian Ciocan, volumul  “Le Royaume de Sasha Kozak”, apărut la editura Belleville, tradus de Florica Courriol, 8. Simona Popescu, volumul  “Exuvies”, apărut la editura Non Lieu, tradus de Sebastian Reichmann.

Programul afișat al primei zile pentru marele public a fost următorul: 1. masa rotundă  “Europa și latinitatea-comunicatori ai cunoașterii”, în franceză, “Europe et latinité-des passeurs de savoir”, moderator – Virgil Tănase, invitați – Adrian Cioroianu, Radu Boroianu, Victor Neumann, Dumitru Țepeneag și Vida Gábor; 2. întâlnirea literară “Marie-Hélène Fabra-Brătianu, «Memoria frunzelor moarte»”, în franceză, “La mémoire des feuilles mortes”, moderator – Matei Cazacu, invitați – Marie-Hélène Fabra-Brătianu, Adrian Cioroianu și Gabriel Badea-Păun; 3. dezbaterea literară “Poezia – calea iramplasabilului”, în franceză, “Poésie – la voie de l’irremplaçable”, moderator – Bogdan Ghiu, invitați – Simona Popescu, Dumitru Crudu, Radmila Popovici, Jean Poncet, Ion Mureșan, Cosmin Perța, Călin Vlasie, Rodica Drăghincescu și Dinu Flămând; 4. dezbaterea literară “«La Traductière», revistă internațională de poezie și artă vizuală”, în franceză, “«La Traductière», revue internationale de poésie et art visuel”, moderatoare – Linda Maria Baros, invitați –  Dumitru Crudu, Șerban Axinte și Radmila Popovici; 5. întâlnirea literară  “George Arion, «Vodca diavolului»”, în franceză,  “Vodka du diable”, moderatoare – Cristina Hermeziu, invitați – George Arion și Danielle Nees; 6. întâlnirea literară pe trei teme, 6.a. “Simona Sora, «Hotel Universal»”, în franceză, “«Hôtel Universal»”; 6.b. “Dan Ciupureanu, «Jocurile Paralimpice»”, în franceză, “Les Jeux Paralympiques”; 6.c.  “Ada d’Albon, «Ultima vară în Bretania»”, în franceză, “Dernier été en Bretagne”, moderator – Cosmin Perța, invitați – Laure Hinkel, Dan Ciupureanu, Carina Nedov, Ada d’Albon, Șerban Axinte, Cristina Hermeziu și Simona Brînzaru; 7. întâlnirea literară “Mateï Vișniec, «Negustorul de începuturi de roman»”, în franceză, “Le marchand de premières phrases”, moderatoare – Cristina Hermeziu, invitați – Mateï Vișniec și Laure Hinkel.

Mi s-a părut nefirească neinvitarea autoarei Sorina Sora și am regretat absența traducătoarei bucureștene Carina Nedov. Fiecare punct din program a avut o desfășurare de înalt nivel, cu dispute uneori aprinse și în intervalul de timp planificat.

Din numeroasele însemnări privind dezbaterile literare, am ales să mă opresc doar la cele legate de  opresiunea regimului comunist, instaurat treptat cu ajutorul tancurilor sovietice,   după 23 august 1944, când au fost uciși peste 8.000 de intelectuali. În cartea “Memoria frunzelor moarte” este descris și calvarul bunicilor materni ai autoarei cărții. Este vorba, în primul rând, de  fruntașul liberal și academicianul Gheorghe I. Brătianu, cu domiciliu forțat pe 19 aprilie 1947, la București, la casa de pe strada Popa Chițu, numărul 56, arestat în noaptea de 7 spre 8 mai 1950 și trimis la penitenciarul de la Sighetul Marmației, unde a decedat pe 23 sau 27 aprilie 1953, dar și de soția lui, Ileana, cu numele utilizat în familie de Ioana, născută Sturza, pe 4 august 1929, decedată la Paris, pe 6 august 2009. Marie-Hélène Fabra-Brătianu, născută pe 11 august 1961, cu cetățenie franceză, a declarat că ideea de a scrie cartea a pornit de la un album cu fotografii, moștenit de la bunica Ileana. Titlul cărții a fost inspirat de corvoada strângerii frunzelor căzute toamna în curtea penitenciarului de la Sighetul Marmației. Impresionantă a fost mărturia că lui Gheorghe I. Brătianu i s-a propus, pentru a i se ridica domiciliul forțat, să declare că Basarabia nu aparține României. Istoricul a refuzat pactul cu diavolul și a devenit martir al neamului.

 

Doru Ciucescu

 

*Acest text a fost publicat în numărul din mai 2017 al revistei “Plumb”.

De ce Peru, ca destinație turistică?*

De ce Peru, ca destinație turistică? Aceasta a fost întrebarea de baraj, pe care mi-am pus-o înainte de a parcurge peste 12.000 de kilometri, distanța de la Bacău, de pe malul Bistriței, în apropierea confluenței cu Siretul,de la intersecția meridianului 26° 55′ E, cu paralela 46° 35′ N,   tocmai la Lima, pe coasta  Oceanului Pacific, scăldată de recele curent marin Humbolt, la intersecția meridianului 77° 1′ V, cu paralela 12° 2′ S, distanță parcursă cu autocarul pînă la Paris și restul cu avionul, via Madrid.

De la început este necesară precizarea că sunt un împătimit al călătoriilor, că am vizitat pentru perioade de la o zi până la cinci ani aproape 50 de țări (n.a. 1. Bulgaria, 2. Ungaria, 3. fosta Yugoslavia, 4. Grecia, 5. fosta Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, 6. Republica Moldova, 7. Ucraina, 8. fosta Cehoslovacia, 9. fosta Republica Democrată Germană, 10. fosta Republica Federală Germană, 11. Germania, 12. Austria, 13. Elveția, 14. Polonia, 15. Franța, 16. Belgia, 17. Olanda, 18. Luxemburg, 19. Danemarca, 20. Suedia, 21. Andorra, 22. Spania, 23. Portugalia, 24. Marea Britanie, 25. Italia, 26. Algeria, 27. Maroc, 28. Tunisia, 29. Egipt, 30. Kenya, 31. Israel, 32. Iordania, 33. Turcia, 34. Emiratele Arabe Unite, 35. India,  36. Vietnam, 37. Cambodgia, 38. China, inclusiv Taiwan, Hong Kong și Macao, 39. Australia, 40. Noua Zeelandă, 41. Canada, 42. Statele Unite ale Americii, 43. Cuba, 44. Mexic, 45. Argentina, 46. Brazilia, 47. Peru, 48. Uruguai).

De asemenea, trebuie menționat și faptul că sunt un scriitor consacrat în impresii de călătorie, am publicat deja opt cărți cu acest profil (n.a. 1. “Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005; 2. “Peste Prut si mai departe…”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007; 3. “Străluciri diamantine în Israel”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,  2008; 4. “Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,  2008; 5. “Bătrânul şi Cuba”, Rovimed, Bacău, 2014; 6. “Vietnam, mumia comunistă reîncarnată în dragon capitalist”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2015; 7. “Cambodgia supravieţuitorilor comunismului maximalist al khmerilor roşii”, Rovimed Publishers, Bacău, 2016; 8. “America panglicilor cenușii, un vis… românesc”, Rovimed Publishers, Bacău, 2017).

Convingerile mele anticomuniste m-au determinat ca în ultimul timp să vizitez o serie de țări unde a fost ori încă  se menține la conducere un partid de sorginte comunistă, ca de exemplu, Cambodgia, respectiv, Cuba, Vietnam și China. Despre nivelul de trai din primele trei țări am scris… În acest sens, normal ar fi fost ca următoarea vizită să fie în Republica Populară Democratică Coreea, dar încă nu mă simt pregătit să-mi asum riscurile unui asemenea acțiuni.

Așa am ajuns să mă gândesc la o excursie în Peru, care, în urma lecturilor mele,  reprezintă o inițiere, în primul rând, prin exotismul unui relief cuprins între crestele înzăpezite chiar și vara ale munților Anzi și pădurea ecuatorială, veșnic verde închis, a cursului superior al fluviului Amazon, cu o treaptă intermediară a celui mai întins platou alpin terestru (n.a. denumit în spaniolă “Altiplano”), de un verde-gălbui, presărat cu pete maronii, ale solului lipsit de vegetație. De asemenea, un circuit în această țară sud-americană înseamnă o introducere în istoria ultimelor două milenii, cu Imperiul Inca, colonizarea spaniolă, începută pe 26 noiembrie 1532, și statul Peru, cu independența proclamată pe 28 iulie 1821 și recunoscută pe 2 mai 1866. Ca un supliment de mult mai mică importanță, această alegere mi-ar permite să traversez pentru prima oară ecuatorul, să văd constelația Crucea sudului.

Dar nu mă așteptam ca în acest areal magic prin Machu Picchu, una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne, lacul Titicaca, situat la altitudinea de 3.810 metri, cu suprafața de 9.710 de kilometri pătrați, sau ecletismul arhitectural din Cusco, denumit și “buricul lumii” de incași, dar și prin condorii planând și lamele pășunând, să constat numeroase bizarerii, ca să nu spun drăcovenii, poate unice în lume, printre care menționez statuia unui drac în catedrala Sfânta Maria, din Arequipa, o pictură cu un drac pe peretele interior   al bisericii Sfântul Petru, denumită și Capela Sixtină a Anzilor, din Andahuayllas, ori purcel la tavă servit la Cina cea de taină, într-un tablou imens din catedrala Adormirea Maicii Domnului, din Cusco. Creștinarea amerindienilor de către spanioli, în ciuda oribilei terori inchizitoriale, nu a reușit să fie dusă până la capăt.

De aceea, mi s-a părut cât se poate de firesc să introduc în titlul cărții cuvintele-cheie… “încornorații din biserică”, atât cu sens propriu, cât și figurat.

Totodată am aflat că  trei din ultimii cinci președinți ai republicii, Alberto Kenya Fujimori (n.a. președinte al republicii în perioada 28 iulie 1990 – 22 noiembrie 2000), Alejandro Celestino Toledo Manrique (n.a. președinte al republicii în perioada 28 iulie 2001 – 28 iulie 2006) și  Ollanta Moisés Humala Tasso (n.a. președinte al republicii în perioada 28 iulie 2011 – 28 iulie 2016) au fost acuzați de fapte grave de corupție. Mai mult, mi-a fost dat să aud că Partudul Comunist din Peru (n.a. în spaniolă, “Partido Comunista del Perú”), cunoscut și cu numele de Calea Luminoasă (n.a. în spaniolă, “Sendero Luminoso”), condus de Manuel Rubén Abimael Guzmán Reynoso (n.a. născut pe 3 decembrie 1934), a început pe 17 mai 1980 o luptă armată pentru instaurarea în Peru a unui regim comunist, de tip maoist-polpotist. Numai capturarea pe 12 septembrie 1992 și condamnarea la închisoare pe viață a lui Manuel Rubén Abimael Guzmán Reynoso au dus la încetarea masacrelor comise de această formațiune politică asupra cadrelor didactice, artiștilor și funcționarilor din administrația de stat. Deh… comunismul nu a agreat cu grade diferite de intensitate intelectualii, în funcție de țară, esența acestui regim politic fiind dictatura proletariatului aliat cu țărănimea muncitoare, adică a analfabeților și semianalfabeților.

În consecință, am considerat normal ca.în titlul cărții, la  cuvintele-cheie “încornorații din biserică” să adaug încă unul… “(și) politică”, dar numai cu sens figurat.

Doru Ciucescu

* Din volumul în lucru “Condori, lame și… încornorații din biserică și politică, în Peru”.

Acest text a fost publicat în numărul din iulie 2017, al revistei  ” Plumb”.

Dulcea dictatură culturală eminesciană

În România, în fiecare an, începând din 2011, conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010,  pe 15 ianuarie, data nașterii lui Mihai Eminescu, se serbează Ziua Culturii Nationale. De asemenea, în Republica Moldova, în fiecare an, începând din 2013, tot pe 15 ianuarie, se serbează Ziua Națională a Culturii.

Trebuie remarcat și faptul că prin aceste hotărâri legislative, Mihai Eminescu este implicit consacrat cu sintagma de “poet național” al românilor, după ce, cu mult timp înainte,  au fost rostite și alte sintagme elogioase de către mari reprezentanți ai culturii române, printre care: Nicolae Iorga – “expresia integrală a sufletului românesc”, Petre Țuțea –  “românul absolut”,  Constantin Noica – “omul deplin al culturii româneşti” ori George Călinescu – “poetul nepereche”.

În aceste condiții, pe 15 ianuarie se va omagia cultura română, în general, și Mihai Eminescu, în special, altfel spus, a fost oficializat un cult al personalității, a fost instaurată o dictatură culturală eminesciană.

Este bună sau nu această dictatura culturală eminesciană? Aceasta este întrebarea pe care o pun, mai ales că opera lui Mihai Eminescu a fost nu de puține ori criticată.

Ca o paranteză, în România a mai fost sărbătorit ca “poet național” o altă personalitate culturală, Tudor Arghezi, pe atunci în viață, pe 21 mai 1960 și pe 21 mai 1965, cu ocazia împlinirii a 80, respectiv, 85 de ani, de la naștere, perioadă în care Mihai Eminescu era ținut în umbră, deoarece, printre altele, în “Împărat și proletar” a îndemnat împărații și proletarii să trăiască, citez: “ca frați”.

George Pruteanu, filolog, senator, născut pe 15 decembrie 1947 și decedat pe 27 martie 2008, a fost unul dintre cei care au sistematizat cel mai bine criticile aduse operei lui Mihai Eminescu. El a afirmat în cadrul unei emisiuni televizate următoarele: “Doamnelor şi domnilor, bună seara, azi e 15 ianuarie, ziua lui Eminescu şi vă rog din suflet să nu cumva să folosiţi două expresii zaharisite şi chifligite de-atâta zicere: «poetul nepereche» şi «Luceafărul poeziei româneşti»”. Aceste critici se referă la următoarele aspecte: 1. A fost schimbat genul cuvintelor: “mândru diadem de stele”, “înalta-i domă”, “filomele-i țin orchestrul”, “în zid de marmur negru”; 2. A fost schimbat pluralul cuvintelor: “și cu pasuri melancolici”, “să visăm favori de aur”, “muşti de-o zi pe-o lume mică”,  “Nilu-n fund grădine are…”, “aud cântări şi văd lumini de torţii”; 3. Nu a fost respectat acordul adjectivului cu substantivul: “făclie de veghe pe umezi morminte”; 4. Nu a fost respectat acordul articolului posesiv: “Se mişc batalioane a plebei proletare”, “ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde ale trestiilor sunet”; 5. Nu a fost evitat pleonasmul: “Cobori în jos Luceafăr blând”; 6. A plagiat în mare proporție poezia “La steaua”, publicată pe 1 decembrie 1886 in “Convorbiri literare”  după “Siehst Du der Stern”, adică “Vezi tu steaua”, poezie apărută în 1851 și compusă de scriitorul elveţian Gottfried Keller, plagiat despre care Garabet Ibrăileanu a spus în 1928: “E o refacere”, iar Mihai Dragomirescu, în 1906, a făcut următoarea apreciere: “Este un caz de originalitate plastică slabă”. 7. Cosmogonia, concepția filosofică despre geneza lumii, concepție descrisă în “Scrisoarea I”, nu este originală, ci este preluată din “Rig-veda sau imnurile sacre ale brahmanilor”, în germană, “Rig-Veda, oder die heiligen Lieder der Brahmanen”, o traducere din sanscrită în germană, apărută în 1856, realizată de orientalistul Friedrich Max Müller, născut pe 6 decembrie 1823 și decedat pe 28 octombrie 1900. În total sunt 1028 imnuri, cuprinse în 10 cărți, denumite “mandala” în sanscrită. De exemplu, “Imnul Nasadiya”, cunoscut și cu numele de “Imnul creației”, imnul 129 din cartea 10, începe cu versul “Nici neființă și nici ființă nu era atunci”, în germană “Weder Nichtsein noch Sein war damals”, iar versul 3 din strofa 3 din “Scrisoarea I” este următorul: “La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă”.

România modernă a cunoscut o serie lungă de dictaturi: carlistă, legionară, antonesciană, dejisto-comunistă, ceaușisto-comunistă. Prin instituirea în arealul românesc a Zilei Culturii Nationale și a Zilei Naționale a Culturii pe 15 ianuarie, data de naștere a unui scriitor, indiferent că el este atins sau nu de acuzații de plagiat, mi se pare nepotrivită, o revenire la o formă de cult al personalității, de dictatură, fie ea și culturală, chiar dacă este este vorba de o dictatură “dulce”, ca să eminescianizes. S-a ajuns ca în foarte multe manifestări organizate cu ocazia Zilei Culturii Nationale să fie omagiat exclusiv Mihai Eminescu. Este cultura română atât de săracă încât să aibă doar o personalitate omagiată cu această ocazie?

În același timp, nu pot accepta gafa intenționată, ofensatoare, filorusă, din 14 ianuarie 2017, când un comunicat transmis de serviciul de presă al președintelui Igor Dodon anunța că: “pe data de 15 ianuarie, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu consilierii prezidențiali va depune flori la bustul poetului Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 127 de ani de la trecerea în eternitate a poetului”.

Din această cauză, aduc un amendament, consider că dulcea dictatură culturală eminesciană este necesară măcar până când politicienii filoruși din Republica Moldova vor învăța să respecte cultura română, începând cu marele poet, prozator, dramaturg, jurnalist, românul Mihai Eminescu.

Textul a fost publicat în numărul din februarie 2017 al  revistei “Plumb”.

 

Lansarea cărții “America panglicilor cenușii, un vis… românesc”, semnată de Doru Ciucescu

Luni, 16 ianuarie, la orele 17, la sediul revistei “Plumb”, va avea loc lansarea cărții “America panglicilor cenușii, un vis… românesc”, de Doru Ciucescu, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu impresii din călătoriile efectuate în anii 1999, 2015 și 2016  în Statele Unite ale Americii. Vor vorbi criticii literari Grigore Codrescu și Petre Isachi. Această carte se dedică acelor români care, în timpul comunismului, pentru a supravieţui, nu au recurs la furtul de la stat, devenit “sport naţional”, şi acelor români care, după căderea comunismului, pentru a se înavuţi, nu au recurs la furtul de la stat, devenit “sport de politician”.

Scrisoare deschisă către scriitorul Victor Munteanu*

Stimate domnule Victor Munteanu,

 

Mi-ați pus două întrebări în cadrul anchetei din revista “Viața băcăuană”:

1. Ce a însemnat pentru dumneavoastră anul 2016?

2. Cu ce gânduri și speranțe pășiți în anul 2017?

 

Vă voi răspunde numai din punct de vedere strict literar, ca membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1. Anul 2016 a însemnat apariția a două, una de proză și una de poezie,  din totalul celor 24 de  cărți ale mele. În primul rând, ca unul care a avut curajul să critic deschis regimul comunist,  având astfel posibilitatea să cunosc realitatea înconjurătoare și din perspectiva beciurilor Departamentului Securității Statului, menționez “Cambodgia supraviețuitorilor din comunismul maximalist al khmerilor roșii”, o carte de suflet, din seria lungă de cărți anticomuniste: “Gulagul din umbra palmierilor”, “De-ale cărturăriei de odinioară”, “Bătrânul și Cuba”, “Vietnam, mumia comunistă reîncarnată în dragon capitalist”. A doua carte este “Déclamations de la tribune du temps”, o autotraducere în limba franceză a cărții de poezie “Declamații de la tribuna timpului”, ambele apărute la Chișinău.

2. Anul 2017 sper să-mi permită tipărirea a două cărți de proză: “America panglicilor cenușii, un vis… românesc”, însemnări din călătoriile efectuate în Statele Unite ale Americii în 1999, 2015 și 2016, precum și “Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca”, o autotraducere în limba franceză a cărții “Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”.

 

Doru Ciucescu

*Această scrisoare a fost publicată în numărul din decembrie 2016 al  revistei  “Viața băcăuană” din Bacău