Scrisoarea a III-a către Dimitrie Cantemir

 

Scrisori

 

 

 

 

 

 

Scrisoarea a III-a

Tulpini de trandafiri pentru academicianul

care şi-a dorit ca Maria, fiica lui, să se mărite cu Petru cel Mare

Motto: 

“Dimitrie,  academician în lume  recunoscut,

Cantemire,   amare  zădărnicii  ai  cunoscut,

Degeaba  socrul împăratului rus te-ai  dorit,

Când  fiica  ta, favorita  lui  “Piotr”  a devenit;

Maria  sarcina cu urmaşul la tron a pierdut,

Feerica ei nuntă, de basm, nu s-a mai ţinut.”

(“Dimitrie Cantemir, degeaba!”)

          Academiciene,

          Maria Cantemir, fiica ta, a fost una dintre favoritele lui Petru cel Mare, pe lângă altele două: Anna Mons şi Elisabeta Sineavskaia. Este bine de ştiut că împăratul rus a mai avut două soţii, pe Evdokia şi Ekaterina, precum şi cinci metrese, Elena Fademreh, Varvara Arsenieva, Maria Rumeanţeva, Maria Gamilton şi Avdotia Cernâşiova,  de fapt, soţiile ori rudele unor ofiţeri de curte. În timp ce pe ei i-a trimis pe front, el a avut în vedere un evantai larg de probleme…

          Academiciene,

           Cu Evdokia, Petru cel Mare l-a avut pe ţareviciul Aleksei, născut pe 18 februarie 1690, care a fost condamnat “în unanimitate”  (“единогласно”) la moarte pe 24 iunie 1718 pentru infracţiuni “contra statului şi tatălui său” (“против государя и отца своего”) de o instanţă de judecată specială, instituită la ordinul împăratului, formată din 127 de membri ai Sfântului Sinod, Senatului, ofiţeri, notabili  civili. Peste două zile, împăratul a intrat în celula din fortăreaţa – închisoare  Sfinţii Petru şi Pavel din Sankt Petersburg, la ora 8.00 dimineaţa, şi nu a ieşit decât după trei ore, extenuat fizic, timp în care l-a torturat personal pe fiul lui aflat pe roată, lovindu-l cu cnutul, cu pumnul pentru a smulge de la el noi destăinuiri compromiţătoare. Ţareviciul a început să horcăie, iar medicul a spus că va muri în curând. Petru cel Mare a poruncit ca fiul lui să fie dezlegat de pe roată. A văzut un trup slăbit, cu oasele zdrobite, chircit, ca de copil, imaginea inocenţei. Nu l-a iubit cu adevărat niciodată, dar i s-a făcut milă de el, doar pentru o clipă, cât i-a ridicat capul pentru o sărutare pe obraz, nu de tată, ci de despărţire definitivă. Apoi a ieşit din camera de tortură, fiul lui murind după – amiază, la ora 18.00. A doua zi au avu loc manifestări populare legate de împlinirea a nouă ani de la victoria de la Poltava. Petru cel Mare a serbat în stil rusesc, s-a îmbătat cu toată curtea de la Sankt Petersburg. Pe 30 iunie şi-a îngropat fiul într-o criptă din biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (“Собор во имя первоверховных апостолов Петра и Павла”), dar fără doliu naţional. Apoi a trimis la toate marile cancelarii europene o scrisoare în care se arată că “ţareviciul a murit în urma unei boli, care l-a lovit la citirea sentinţei de moarte şi a listei crimelor lui împotriva noastră şi a statului”. Sângele ţareviciului Aleksei, sânge împărătesc, care a umplut pardoseala camerei de tortură din  fortăreaţa – închisoare  Sfinţii Petru şi Pavel, l-a făcut să-şi dorească să vadă şi  alt sânge vărsat. Petru cel Mare a început să facă execuţii publice şi cu birocraţii corupţi. Şi a avut unde să găsească vinovaţi, Rusia avea deja un teritoriu de peste opt milioane de kilometri pătraţi!

           Cu Maria Rumeanţeva (4 aprilie 1699 – 4 mai 1788), Petru cel Mare a avut un fiu nelegitim, Piotr Rumeanţev – Zadunaiskii (n. 4 ianuarie 1725, d. 8 decembrie 1796), care a ajuns la gradul de feldmareşal.

           Academiciene,

           Un detaliu: legenda spune că Petru cel Mare ar fi fost bisexual, datorită, în special, relaţiei pe care a avut-o cu François Le Fort (n. 23 decembrie 1655,  d. 2 martie 1699), prietenul lui nedespărţit, începând din 1689, pe care l-a luat şi în Marea Ambasadă. Datorită meritelor lui… de ansamblu, Petru cel Mare l-a avansat în 1695 la cel mai mare grad în flota militară rusă de atunci: general-amiral.

           De asemenea, aş vrea să ştiu dacă este adevărat că tu şi Petru cel Marei aţi făcut parte dintr-o lojă masonică, înfiinţată la Londra, denumită “Lebăda Albă”, care a avut membri în toată lumea. În sprijinul acestei supoziţii stă un document eliberat pe 24 iunie 1731 de către Marea Lojă a Angliei, înfiinţată pe 24 iunie 1717, prin care un membru al ei, englezul John Phillips, a fost numit Mare Maestru  al “masonilor liberi, vechi şi acceptaţi din imperiile din Rusia şi Germania şi coloniilor lor” (“Free, Ancient and Accepted Masons in the Empires of Russia and Germany and their colonies”).

          Primul document care probează clar existenţa unei loje masonice în Rusia este datat pe 1 iunie 1771, prin care loja “Păcii şi Fraternităţii” din Sankt Petersburg a fost autorizată de către Marea Lojă a Angliei.

          Legenda mai spune că în perioada 21 ianuarie – 5 mai 1698, cât timp Petru cel Mare a locuit pe malurile Tamisei, el a fost iniţiat în masonerie de celebrul arhitect Christopher Wren, membru încă din 18 mai 1691 al lojei “Goose and Gridiron” (“Gâscă şi grătar”), una din cele patru care au format Marea Lojă din Londra. Pentru mine, cert este că el a fost la pubul “Goose and Gridiron”, situat în piaţa catedralei Saint Paul, pub în care se ţineau şedinţele lojii masonice omonime, unde a mâncat… gâscă pe grătar.

Academiciene,

           Cu Maria Cantemir, Petru cel Mare a avut o relaţie amoroasă în iarna care a precedat Campania Persană (18 iunie 1722 -12 septembrie 1723), când a urmărit să aibă un urmaş masculin pe tron. Există varianta că Maria a avortat în primăvara anului 1722, precum şi alta, că băiatul ei s-a născut în toamna anului 1722 şi a murit la începutul anului 1723.

           Se pare că, în ambele variante, de nefericitul eveniment nu a fost străină soţia împăratului, Ekaterina, estoniancă, născută Marta Helena Skowronska (n. 15 aprilie 1684, d. 17 mai 1727), care a uneltit prin medicul Gheorghii Pokala, detaşat la Astrahan, unde s-a aflat grosul trupelor ruseşti, inclusiv familia ta. Ekaterina se temea că soţul ei va divorţa pentru a se căsători cu Maria Cantemir şi, astfel, să legalizeze situaţia băiatul ei, ca urmaş direct pe tronul de la Sankt Petersburg. Gurile rele au spus că şi Anastasia (n. 4 octombrie 1700, d. 27 noiembrie 1755), a doua soţie a ta, a căutat favorurile lui Petru cel Mare, la concurenţă cu Maria.

           Să-ţi mai adaug faptul că Anastasia a fost fiica generalului Ivan Trubeţkoi şi s-a căsătorit cu tine pe 14 februrie 1720, când ea avea 20 de ani, iar tu 47. După ce ai murit, ea a trecut în celaltă extremă, recăsătorindu-se pe 3 februarie 1738 cu un bărbat mult mai tânăr decât ea, cu Ludwig Johann Wilhelm Gruno (n. 4 ianuarie 1705 – d. 12 octombrie 1745), prinţ de Hessen-Homburg, ofiţer în armata rusă. În contrast, Maria Cantemir a rămas nemăritată toată viaţa, Petru cel Mare fiind unicul ei iubit. Relaţia cu el a continuat până la moartea împăratului, după care ea a fost alungată de la curte, dar a revenit ca domnişoară de onoare a împărătesei Ana, încă de la urcarea pe tron pe 29 ianuarie 1730. Capitala imperiului fusese adusă la Moscova de către Petru al II – lea, la scurt timp după ce el a fost încoronat împărat pe 18 mai 1727. Împărătesei i-a plăcut divertismentul cu oameni hidoşi, cu întâmplări groteşti, care nu au fost pe placul Mariei. De aceea, anul următor, când capitala imperiului a revenit la Sankt Petersburg, Maria nu a dorit să plece din Moscova, a rămas la reşedinţa ei de la Ciornaia Greazi, unde deschisese încă din 1730 un salon literar frecventat de toată protipendada moscovită.

           Când, pe 31 martie 1744, la Paris, a murit Antioh Cantemir, fratele ei, poet, ambasador în funcţie al Imperiului Rus, ea a plătit transportul până la Moscova a sicriului cu rămăşiţele pământeşti, înhumarea având loc la biserica din mânăstirea grecească Nikolski din Cartierul Chinezesc, vecin apropiat cu Piaţa Roşie.

          Apoi, în satul Ulitkino, la o distanţă de 35 de kilometri de centrul Moscovei,  ea a ctitorit biserica Maria Magdalena, construită în perioada 1746 – 1748. De atunci, acest sat este denumit adesea Marino (Марьино). Dorinţa ei testamentară a fost ca după moarte să fie depusă într-o criptă din zidul bisericii ctitorite de ea, dar, până la urmă, rămăşiţele ei pământeşti au fost depuse la biserica din mânăstirea Nikolski, alături de tine şi de fiul tău, Antioh.

           Academiciene,

           Închei această scrisoare, gândindu-mă la dezastrul ce ar fi urmat pentru România, dacă tu ai fi ieşit învingător la Stănileşti, iar fiica ta ar fi ajuns împărăteasa Rusiei? De aceea, eu îţi ofer  tulpini de trandafiri,  imagine spinoasă, care s-ar fi potrivit cel mai bine pentru buchetul de mireasă al Mariei, la nunta ei cu Petru cel Mare, atât de mult dorită de tine.

 

Bacău, 10 decembrie 2012

Doru Ciucescu

P.S.

Maria Cantemir, favorita lui Petru cel Mare

Mărie, Mărie,
Ţi-ai dorit o altă pălărie!!
Cu aerul de ger pişcător, moscovit.
Şi albul pătat de mesteacăn te-ai obişnuit.
Îmbietorul parfum şi galbenul de tei înflorit,
Raiul Copou, Iaşul natal mereu ţi-au lipsit

Mărie, Mărie,
Frumoasă-n românească ie!
Cuprinsă de extaz, n-ai refuzat,
Când  Petru  cel   Mare  în   alcov  te-a  învitat.
Tu – fecioară,  el – cinci metrese,  trei  favorite,
Două  soţii, fără de număr întâmplătoare iubite.

Mărie, Mărie,
Ai avut planuri, o mie!
I-ai promis lui “Piotr” un urmaş, unicul,
După  ce  pe  un  alt  fiu  l-a biciuit cu cnutul,
Pân’ l-a ucis în camera de cazne, la  închisoare,
Pe Alexei, condamnat la moarte pentru  trădare.

Mărie, Mărie,
Floare de-o zi, de păpădie!
Fiul tău – împăratul Rusiei, vis neîmplinit!
Ecaterina,  consoarta  împăratească, a uneltit,
Medicul ei o licoare letală ţi-a dat, ai lepădat,
În  dizgraţia  dezamăgitului  “Piotr”  ai intrat.

Mărie, Mărie,
A refugiului alegorie!
Gazdă  ai  fost  la ale nobilimii  cenacluri literare,
Ai devenit  a  împărătesei  Ana doamnă de onoare,
Bătrână,  lângă    Moscova,   biserică   ai  ctitorit,
În   singurătate,  fără  cei  dragi  ai  tăi, ai sfârşit.