Mărie, Mărie,
Ţi-ai dorit o altă pălărie!
Cu aerul de ger pişcător, moscovit,
Şi albul pătat de mesteacăn te-ai obişnuit,
Îmbietorul parfum şi galbenul de tei înflorit,
Raiul – Copou, Iaşul natal mereu ţi-au lipsit.
Mărie, Mărie,
Frumoasă-n românească ie!
Cuprinsă de extaz, n-ai refuzat,
Când Petru cel Mare în alcov te-a învitat.
Tu – fecioară, el – cinci metrese, trei favorite,
Două soţii, fără de număr întâmplătoare iubite.
Mărie, Mărie,
Ai avut planuri, o mie!
I-ai promis lui “Piotr” un urmaş, unicul,
După ce pe un alt fiu l-a biciuit cu cnutul,
Pân’ l-a ucis în camera de cazne, la închisoare,
Pe Alexei, condamnat la moarte pentru trădare.
Mărie, Mărie,
Floare de-o zi, de păpădie!
Fiul tău – împăratul Rusiei, vis neîmplinit!
Ecaterina, consoarta împăratească, a uneltit,
Medicul ei o licoare letală ţi-a dat, ai lepădat,
În dizgraţia dezamăgitului “Piotr” ai intrat.
Mărie, Mărie,
A refugiului alegorie!
Gazdă ai fost la ale nobilimii cenacluri literare,
Ai devenit a împărătesei Ana doamnă de onoare,
Bătrână, lângă Moscova, biserică ai ctitorit,
În singurătate, fără cei dragi ai tăi, ai sfârşit.
Doru Ciucescu