Scrisoare deschisă către jurnalistul şi scriitorul Ion Fercu

Stimate domnule Ion Fercu,

Întrebarea pe care mi-aţi pus-o şi m-aţi rugat să vă răspund, în cadrul unei cercetări pe care o faceţi, “De ce mai scrieţi, într-o vreme în care nici măcar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe alţii?”, este deosebit de pertinentă şi am auzit-o rostită de mai multe ori de unii confraţi de la Uniunea Scriitorilor din România.

Răspunsul meu la această întrebare nu este complicat şi voi încerca să îl dezvolt metodic. În primul rând, îmi place să scriu. În timpul carierei mele universitare de o viaţă am scris 19 cărţi tehnice ca unic autor sau prim autor. Timp de şase ani, cât am fost colaborator la “Ziarul de Bacău”, nu am stat cu braţele încrucişate, am scris aproape 400 de articole. De asemenea, sunt autorul a peste două mii de pagini de proză în cele nouă cărţi beletristice. Totodată, mi-am tradus singur în limba franceză două cărţi şi o carte în engleză, ele fiind publicate sub egida  unor edituri din Londra, Paris ori Tel Aviv. În prezent sunt autorul a unui total de 18 cărţi de proză şi poezie.

În al doilea rând, deviza scrierilor mele este dintotdeauna “Instruieşte şi delectează”, deviză care s-a dovedit relativ atractivă pentru cititori. Nu am avut niciodată senzaţia că scrierile mele nu sunt citite. De exemplu, articolele mele de presă au avut un număr foarte mare de accesări, au trezit reacţii pozitive puternice, dar şi negative violente, dar nu au rămas trecute cu vederea. Un alt exemplu îl formează şi primele mele patru cărţi de beletristică (“Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, “Peste Prut si mai departe…”, “Străluciri diamantine în Israel” şi “Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus”), care au fost găsite atât de interesante, încât au fost tipărite şi distribuite  pe cheltuiala unei edituri, lucru rar întâlnit în zilele noastre, în speţă, a Editurii Didactice şi Pedagogice din Bucureşti, iar din tirajul de o mie de exemplare al fiecăreia au mai rămas doar câteva zeci de exemplare, lucru dovedit de statele de plată pe care le-am semnat.

În al treilea rând, chiar dacă am scris romanul anticomunist “Gulagul din umbra palmierilor”, de 725 de pagini, cred că mai am multe de spus, de luat poziţie, de demascat  într-o lume de  parcă nesfârşită tranziţie de la comunism la capitalism, ca a noastră, condusă, pe de o parte, de politicieni corupţi, în marea lor majoritate, şi, pe de altă parte, de numeroşi  foşti activişti de partid.

În al patrulea rând, chiar dacă am scris cartea antirusă “Scrisorile unui nistro-tisean”, situaţia mondială creată după anexarea “manu militari” a Crimeii de către Federaţia Rusă mă obligă la o continuare şi mai puternică a militantismului antirus, în ciuda unor opinii politicianiste antiamericane deosebit de vehemente, apărute în ţara noastră, de parcă aliaţii de peste ocean ne-ar fi luat Basarabia şi Bucovina de Nord, opinii care ascund, de fapt, dorinţa de scăpa de dosarele de corupţie apărute ca urmare a luptei contra corupţiei, luptă susţinută de Washington şi de Bruxelles.

Nu ştiu dacă răspunsul meu vă este convingător sau nu, dar ceea ce ştiu este că voi milita în scris cu toată puterea mea pentru a apăra valorile democraţiei,  chiar dacă ar fi să-mi dau şi viaţa pentru acest deziderat al scrierilor mele.

24 martie 2015

Doru Ciucescu

 

P.S. Scrisoarea am trimis-o şi la adresa dumneavoastră de e-mail.