Scrisoarea a II-a către beiul Manuc

Scrisori

 

Scrisoarea a II-a

Ovăz pentru calul nărăvaş

care  l-a aruncat mortal de pe şea pe trădătorul bei al Moldovei,

semnatarul raptului spaţiului nistro-prutean,

în urma Păcii de la Bucureşti (16 mai 1812) 

 

Motto:

“Manuc,     Manuc,    Moldova     ai    trădat,
De    toţi    românii     ai     fost    blestemat!
La   Tratatul   de   la   Bucureşti participant,
Mincinos,  ticălos,  cu  tupeu   consternant,
Abject     negociator    al    Imperiului   Rus,
La    raptul   Basarabiei    parafă    ai    pus.

(…)

De   imensa   avere   nu    te-ai     bucurat,
De    blestemul    românilor   n-ai   scăpat,
Din    senin,    în  plină  putere  ai decedat,
La    Chişinău  –  înmormântat    şi   uitat.”

(“Manuc, trădătorul bei al Moldovei”)

          Beiule,

           La parafarea Păcii de la Bucureşti, tu, bei al Moldovei, dar şi cetăţean rus, ai făcut parte din echipa de negociatori a Imperiului Rus, alături de, în principal, feldmareşalul Mihail Kutuzov, consilierul Curţii imperiale Andrei Italinski, general-maiorul Ivan Sabaniev, consilerul de origine franceză Joseph Fonton şi nu în ultimul rând, proaspătul general de origine franceză Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron.

          Concomitent, tu ai fost şi gazdă, în calitate de proprietar al hanului, unde s-au desfăşurat tratativele dure, dar şi mesele copioase din pauzele prelungite, la răcoarea pivniţelor boltite, în care, la un pahar de diverse licori, limbile se dezleagă, gurile se întind până la urechi…

          În acelaşi timp, cunoscând limbile română, rusă şi turcă, tu ai fost unul dintre cei care de multe ori au dat tonul discuţiilor, iar sensul dorit de tine a coincis cu cel al împăratului Alexandru I, de a considera Moldova şi Ţara Românească “provincii ale Imperiului Rus şi care, prin urmare, orice născut în aceste provincii nu trebuie considerat altfel decât un supus rus”, iar Dunărea să fie, fapt afirmat pentru prima oară în istorie,  “frontiera comună între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman”.

          Beiule,

           Ca   fost  dragoman  la   Înalta  Poartă,  tu  ai   avut   relaţii   bune   şi   cu echipa de negociatori otomani, formată, în principal, din marele dragoman (ministru de Externe) Seid Mehmet Galip, judecătorul din armată Mastar Zade Ibrahim Ali, comandantul ienicerilor Abdul Halip şi dragomanul fanariot Dumitraşcu Moruzi.

         Beiule,

          Voi face o scurtă referire, privind rolul jucat de prinţul Dimitraşcu Moruzi în raptul spaţiului nistro-prutean, despre care Mihai Eminescu a scris: “Dar nici influenţa engleză n-ar fi fost în stare de-a cuceri Rusiei o provincie dacă nu era angajată o altă armă, rubla rusească şi trădarea dragomanului Moruzi”. El a primit o scrisoare de la împăratul Napoleon şi adresată sultanului, pe care îl ruga să întârzie tratativele, deoarece în curând el urma să atace Imperiul Rus. Dar,în complicitate cu tine şi ceilalţi negociatori ruşi, acest Moruzi, având promisiunea unei moşii în spaţiul nistro-prutean şi al unui cadou, inel valorând 15000 de piaştri, a trimis scrisoarea mai departe, la Istanbul, dar însoţită de avertismentul lui Kutuzov că, dacă nu se semnează în termen de zece zile un tratat de pace, atunci el va trece cu armata Munţii Balcani, iar pacea se va semna nu la Bucureşti, ci la Adrianopol. 

          În acelaşi timp, aşa cum a notat şi Mihai Eminescu, “Anglia a stăruit pentru încheierea păcii (…) o flotă engleză era la Bosfor, care a silit pe turci de a nu se folosi de cumplita poziţie în care se afla Rusia atunci, datorată iminenţei unei campanii militare a Franţei lui Napoleon”. Altfel spus, Anglia, având în Napoleon un inamic pe viaţă şi pe moarte, a fost interesată să ajute Imperiul Rus în faţa invaziei franceze, un tratat de pace ruso-otoman permţând unei părţi a armatei lui Kutuzov să se retragă de la Dunăre spre nord, în apărarea marilor oraşe Moscova şi Sankt Petersburg. 

          De altfel, împăratul Alexandru I, nemulţumit iniţial de rezultat, totuşi, s-a grăbit să ratifice Pacea de la Bucureşti, chiar în preziua invaziei franceze, care a început pe 12 iunie din acelaşi an.

           Beiule,

           Pierderile ruse şi turce în perioada 18 octombrie 1806 – 16 mai 1812 au fost grele, însemnând 28000, respectiv, 54000 de morţi pe front, precum şi 72000, respectiv 90000 de morţi datorită epidemiilor. Toate bătăliile importante au fost câştigate de armata  rusă, care au fost comandate pe rând de generalul Nikolai Kamenskii până pe 12 martie 1811, când, datorită unei stări febrile şi-a pierdut auzul şi a fost trimis la un spital din Odessa, unde a murit după o scurtă suferinţă, pe 4 mai 1811, fiind înlocuit de feldmareşalul Mihail Kutuzov, care pe 2 octombrie a obţinut la Slobozia cea mai mare victorie a războiului. Ca urmare, otomanii au început să fie de acord cu tratative de pace, care au debutat la Giurgiu, după care s-au mutat la Bucureşti.

          Beiule,

           În faţa iminenţei invaziei napoleoniene cu 640000 soldaţi, Alexandru I avea nevoie ca aerul de cei aproximativ 60000 de ostaşi detaşaţi lângă Dunăre. De aceea, pretenţiile Imperiului Rus s-au micşorat treptat, de la anexarea Moldovei şi a Ţării Româneşti, la anexarea spaţiului nistro-siretean, apoi a teritoriului nistro-prutean,  după care numai a Bugeacului, iar în ajunul încheierii tratatului, la doar un schimb de teritorii în Caucaz cu Imperiul Otoman. Dar în seara respectivă, tu şi prinţul Dumitraşcu Moruzi aţi trecut la marea trădare pentru poporul român: în cârdăşie cu generalul Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron, aţi menţinut articolele 4 şi 5, prin care Imperiul Rus a anexat spaţiul nistro-prutean, cu o suprafaţă de 50762 de kilometri pătraţi, denumit de cotropitori Basarabia, nume obţinut prin extensie de la Basarabia istorică a lui Mircea cel Bătrân şi Alexandru cel Bun.

          Beiule,

          Trădătorii de neam şi-au primit pedeapsa binemeritată, ea venind de această dată din altă parte. Prinţul Dumitraşcu Moruzi a fost ucis la Şumla de ienicerii sultanului nemulţumit de rezultatul tratativelor de la Bucureşti. Atât capul lui, cât şi al fratelui Panaiot au fost expuse trei zile la Istanbul, ca exemplu pentru alţii.

          Beiule,

           Consecinţele Păcii de la Bucureşti au fost dezastruoase pentru români, mare parte din populaţia basarabeană fiind ucisă ori deportată, concomitent cu o intensă colonizare cu ruşi, ucrainieni, bulgari şi alte naţionalităţi. De asemenea,  limba română (“moldovenească”) a devenit facultativă, iar după 1873 până în 1918 a fost  interzisă în şcoli. În plus s-a pus în operă  o propagandă brutală pentru oprirea procesului de dezvoltare a conştiinţei naţionale de români şi introducerea în mentalitatea populaţiei a ideii că Basarabia este “pământ rusesc”.  

          Beiule,

          Marea Unire a fost realizată abia după mai bine de un secol, pe 27 martie 1918, când Sfatul Ţării de la Chişinău  a proclamat unirea Basarabiei cu România. Marea Unire a fost ratificată prin Tratatul de la Trianon, pe 4 iunie 1920, în cazul Basarabiei, iar regele Ferdinand, în timpul guvernului Ion I. C. Brătianu (4),  a fost încoronat a doua oară, la Alba Iulia, pe 16 octombrie 1922, ca rege al României Mari.

          Beiule,

          Situaţia politică europeană interbelică s-a schimbat profund ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, semnat pe 30 august 1939. Sub presiunea celor două mari puteri, U.R.S.S. şi Germania nazistă, porţiuni mari din suprafaţa de 295641 de kilometri pătraţi a României Mari au fost cedate fără luptă de către guvernele Gheorghe Tătărăscu (sub presiune sovietică, pe 28 iunie 1940, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, către U.R.S.S.), Ion Gigurtu (sub presiune nazistă, 30 august 1940, Transilvania de Nord, către Ungaria) şi Ion Antonescu (sub presiune nazistă, pe 7 septembrie 1940, Cadrilaterul, către Bulgaria).

          Pe 22 iunie 1941, în cadrul planului nazist de atacare a U.R.S.S. pe un front întins de la Marea Baltică la Marea Neagră, generalul Ion Victor Antonescu a dat celebrul ordin de trecere a Prutului, iar pe 26 iulie trupele române au ajuns la Nistru, frontiera străbună stabilită de Ştefan cel Mare şi Sfânt. Atunci, din România Mare au lipsit Transilvania de Nord şi Cadrilaterul.

          Pe 22 august 1941, mareşalul Ion Victor Antonescu a dat funebrul ordin de trecere a Nistrului.  Între 18 octombrie 1941 (când a fost cucerită Odessa) şi până pe 29 ianuarie 1944, România, cu aprobarea lui Hitler, a administrat Transnistria, teritoriul cuprins între Nistru şi Bug, având 13 judeţe şi o suprafaţă aproximativ egală cu aceea a Transilvaniei de Nord (43492 de kilometri pătraţi) şi a Cadrilaterului (7726 de kilometri pătraţi), luate la un loc, un fel de compensaţie pentru teritoriile cedate fără luptă tot datorită voinţei lui Hitler.

          Dezastrul militar de la est de Nistru a dus ca România să capete statutul de ţară  învinsă  în  cel de al Doilea Război Mondial. În urma Tratatului de la Paris, încheiat la 10 februarie 1947 şi semnat de ministrul de Externe Gheorghe Tătărăscu din partea guvernului Petru Groza (2), României de azi, cu o suprafaţă de 238391 de kilometri pătraţi, îi lipsesc următoarele teritorii ale fostei Românii Mari: Basarabia, Bucovina de Nord, Cadrilaterul, Insula Şerpilor şi Ţinutul Herţa.

           Beiule,

          După ce ai trădat Moldova, ţara unde ai dorit să devii domnitor, ai plecat în Basarabia, devenită provincie rusească. Ai cumpărat moşia din Hânceşti, unde ai început construcţia unui impunător conac, pe care l-ai terminat în 1816. Tot acolo ai ridicat un castel de vânătoare şi un turn de pază. Acolo ai venit doar vara, împreună cu familia ta, Mariam şi cei cinci copii. Dar pe 7 iunie 1817, un “accident de călărie” a dus la moartea ta. Te-a ajuns blestemul românilor! Trupul tău a fost înmormântat în curtea Bisericii Armeneşti din Chişinău.

          Beiule,

          Închei scrisoarea, oferind ovăz pentru calul tău nărăvaş, care te-a aruncat din şea şi ţi-ai rupt gâtul. Altceva ce să-ţi mai scriu, pretendentule la tronul Moldovei?

 

Bacău, 14 ianuarie 2013

Doru Ciucescu