Scrisoarea a II-a către Iosif Stalin (Ioseb Djugaşvili)

Scrisori

 

 

 

 

 

 

Scrisoarea a II-a

Venin de şarpe pentru autorul ultimatumului prin care s-a cerut

înapoierea cu orice preț a Basarabiei și a Bucovinei de Nord

(26 iunie 1940)

 

Motto cu relevanţă inversă, de citit de-a-ndoaselea:

 

“Stalin! Undeva în lume

Oare este un alt nume

Mai iubit şi mai vestit!

Pentru fapte uimitoare

V-a numit norodul soare,

Şi pe veci v-a proslăvit.

(…)

Stalin ni-i scumpul vieţii,

Ni-i drapelul libertăţii,

Ni-i simbolul fericirii,

Al dreptăţii şi iubirii.”

(“Scrisoarea norodului moldovenesc Marelui Stalin” [1])

          Dictatorule,

          În această scrisoare îţi voi rememora unele aspecte legate de raptul teritorial pe care l-ai făcut României: Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi Insula Şerpilor.

          Dictatorule,

          În 1918, politburoul, din care ai făcut şi tu parte, chiar a promis minorităţii mozaice din spaţiul nistro-prutean formarea unei Republici Sovietice Socialiste Evreieşti în acest teritoriu, dar realizarea României Mari a împiedicat punerea în aplicare a acestui proiect atât de nedrept pentru populaţia majoritar românească.  Totuşi, pe malul fluviului Amur, în cadrul Republicii Federative Sovietice Ruse s-a format Regiunea Autonomă Evreiască, având reşedinţa la Birobidzhan, deşi evreii au fost extrem de rari.

         Tot aşa, în Transnistria românii au fost minoritari, dar tu ai format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, având capitala la Balta.

          Asemănător, între 31 martie 1940 – 16 iulie 1956, în Karelia s-a instituit Republica Sovietică  Socialistă  Karelo-Finică, în care finlandezii au fost foarte puţini. Conform unui banc, care a circulat  în acea perioadă, s-a ştiut că în noua formaţiune unională trăiesc doar doi finlandezi, Finkelstein şi Fininspektor, dar la o analiză mai atentă s-a constatat că a fost vorba de una şi aceeaşi persoană: inspectorul financiar evreu Finkelstein. Ca un amănunt picant, Republica Sovietică  Socialistă  Karelo-Finică a fost reprezentată simbolic prin una dintre cele 16 statui din bronz aurit, care formează fântâna arteziană “Prietenia popoarelor”, ridicată în 1954 în cadrul Expoziţiei  Realizărilor Economiei Naţionale (“Vâstavka Dostijenii Narodnovo Hozeaistva”) din Moscova. Acest monument de artă nu a fost modificat după 1956, el devenind un simbol al începutului sfârşitului Uniunii Sovietice.

          Dictatorule,

         Nu te iert nici acolo unde eşti, în mormântul de lângă zidul Kremlinului,  pentru dictatul pe care l-ai impus României, când, pe 26 iunie 1940, la ora 22 fix (23 ora Moscovei),  Veaceslav Molotov, ministrul Afacerilor Externe al U.R.S.S.  i-a înmânat lui Gheorghe Davidescu, ministrul plenipotenţiar la Moscova, nota ultimativă, prin care ai cerut “înapoierea cu orice preț” a Basarabiei și a Bucovinei de Nord până pe 30 iunie, adică un teritoriu de 49524 de kilometri pătraţi.

          România mai pierduse pe 30 aprilie 1940, în urma Dictatului de la Viena, denumit şi Al Doilea Arbitraj al lui Hitler, 43492 de kilometri pătraţi din nord-vestul Transilvaniei.

          Ministrul Davidescu, în momentul despărţirii de Molotov, a refuzat să ia cu el şi harta ataşată ultimatumului, hartă care includea şi Ţinutul Herţa, fapt nespecificat în text, având în vedere că, pentru tine, Basarabia cuprindea şi Ţinutul Herţa, ceea ce a făcut ca pierderea teritorială a României să ajungă la 50762 de kilometri pătraţi.

       Dictatorule,

        Tu nu ai făcut nimic altceva decât să continui Pacea de la Bucureşti din 28 mai 1812, cerând în plus Bucovina de Nord. Pactul tău cu Hitler, semnat pe 23 august 1939 de Ribbentrop şi Molotov, în prezenţa ta, de împărţire a unei părţi din Europa între ţările voastre te-a ajutat enorm, iar România lui Carol al II-lea n-a fost capabilă decât să accepte fără luptă acest rapt teritorial, după ce Consiliul de Coroană a votat în acest sens cu 20 de voturi pentru (Gheorghe Tătărescu, Mircea Cancicov, Ion Gigurtu, Mihai Ralea, Petre Andrei, Constantin C. Giurescu şi alţii), şase voturi contra (Nicolae Iorga şi alţii) şi o abţinere (Victor Antonescu – ministru la Justiţie).

        Dictatorule,

         Pe 7 august 1940 ai inclus în Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească centrul spaţiului nistro-prutean, iar nordul şi sudul au revenit Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. De asemenea, ai detaşat o parte din teritoriul transnistrean, inclusiv capitala Balta, către R.S.S.U. Ţi-a mai venit o idee, capitala noii  republicii unionale a devenit Chişinău, care a fost reşedinţă administrativă în fosta gubernie Basarabia, de pe timpul împăratului Alexandru I! Imediat ai început exterminarea românilor, care nu s-au putut refugia până pe 3 iulie 1940, înregistrându-se aproximativ 57000 morţi şi 100000 de deportaţi în Siberia, în total peste o zecime din populaţie! Documentele care te incriminează se adună, iar scriitorul disident român Paul Goma a scris cartea “Săptămâna roşie”, descriind atrocităţile făcute românilor din spaţiul nistro-tisean de către administraţia sovietică în perioada 3 iulie 1940 – 22 iunie 1941.

       Dictatorule,

        Prin dictatul din 26 iunie 1940 te-ai crezut un Petru cel Mare, dar roşu, despre care voi revela doar câteva specte.

        Prima lui mare dorinţă a fost să plece din Moscova, de unde a avut mai mult amintiri urâte decât frumoase. Şi-a îndeplinit visul, pe 16 mai 1703, când a fondat oraşul Sankt Piterburh, după denumirea oraşului olandez Sint Petersburg, denumire care se traduce Sfântul Petre. În 1720, oraşul lui a devenit Sankt-Peterburg (“Санкт-Петербург”), Sankt Petersburg în româneşte, pe care l-a desemnat noua capitală a ţării pe 19 mai 1712.

        Al doilea obiectiv major a fost expansiunea teritorială a ţării lui, ca să devină imperiu şi el să treacă la titlul de împărat, iar încoronarea să aibă loc la Constantinopol. De aceea, el a început campanii militare în toate punctele cardinale, pentru a cuceri noi ţări, noi teritorii. Aşa a iniţiat Campaniile Azoviene (“Азовские Походы”) din 1695 şi din 1696, Războiul Nordic (“Северная Война”) dintre anii 1700 şi 1721, Campania Pruteană (“Прутский Поход”) din 1711 ori Campania Caspică (“Каспийский Поход”) dintre anii 1722 şi 1723. A reuşit parţial! Pe 22 octombrie 1721, Senatul şi Sinodul i-au atribuit titlul de Împărat al Tuturor Rusiilor, mai exact Tatăl Patriei,  Împărat al Tuturor Rusiilor şi Petru cel Mare (“Отец Отечества, Император Всероссийский, Пётр Великий”).

        Al treilea lui deziderat a fost să îşi compenseze pregătirea teoretică sumară cu o bogată experienţă practică. De aceea a organizat o călătorie iniţiatică în unele ţări europene, denumită Marea Ambasadă (“Великое посольство”), cu circa şase obiective oficiale şi unul nedeclarat: învăţarea unor meserii manuale de interes. Plecarea din Moscova a fost pe 20 martie 1697, iar întoarcerea, 4 septembrie 1698. Au participat trei ambasadori, 12 gentilomi şi 35 de voluntari, unul dintre ei fiind chiar el, figurând sub numele fictiv de Petru Mihailov. Aşa a vizitat, în special, oraşele de la Marea Baltică şi Oceanul Atlantic,  şantierele lor navale. A lucrat efectiv ca muncitor timp de opt zile (18 ianuarie – 25 august 1697) în orăşelul olandez Zaanstad, la şantierul naval al Companiei Olandeze a Indiilor Orientale. Apoi a studiat construcţiile navale la Amsterdam, după care, în anul următor,  pe 21 ianuarie, a ajuns la Londra, unde a locuit până pe 5 mai 1698, într-un imobil de pe 15 Buckingham Street. S-a întors la Amsterdam. De acolo, el a plecat la Dresda, unde a ajuns pe 1 iunie, după care a campat pe 26 iunie la Viena, pentru un popas până pe 29 iulie. S-a întâlnit cu personalităţi ale vremii, printre care cu  Friedrich III, elector de Brandenburg, viitorul rege Friedrich I al Prusiei, la Königsberg, cu William III al Angliei, la Londra, cu Frederick Augustus I, elector de Saxonia, la Dresda, şi cu Leopold I, împărat al Sfântului Imperiu Roman, la Viena.

        Dictatorule,

        După 23 august 1944 ai format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească pe teritoriul fostei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti din 7 august 1940, având reşedinţa administrativă tot la Chişinău.

          Concomitent a început o rusificare sistematică a spaţiului nistro-tisean. Ai ucis în urma interogatoriilor circa 8000 de români. Ai operat deportări masive, cele mai importante fiind pe 6 iulie 1941 şi 1 aprilie 1951, când au fost smulşi de la locul lor de baştină 35796, respectiv, 2671 de români. Totodată ai adus ruşi, ucrainieni, bulgari de pe întreg cuprinsul Uniunii Sovietice ca “specialişti”, chiar dacă erau angajaţi ca oameni de serviciu.

          Ai introdus în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească obligtivitatea limbii şi a grafiei ruse. Limba română a fost denumită limba “moldovenească”, îmbogăţind-o forţat cu rusisme, făcând din ea o limbă “moldoivănească”.

          Simpla declarare a identităţii de român a echivalat cu împuşcarea sau deportarea.

          Ai obligat pe unii scriitori importanţi din spaţiul nistro-tisean să te preamărească, precum în poemul “Scrisoarea norodului moldovenesc Marelui Stalin”, apărut în 1945 în limba “moldovenească” şi grafie rusească.

         Dictatorule,

         Apetitul tău de căpcăun pentru teritoriile româneşti nu s-a oprit aici. După 23 august ai ocupat cu armata Insula Şerpilor. Pe 4 februarie 1948, în prezenţa ta, a fost semnat la Moscova “Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste”, care în articolul 1, litera b, a stipulat că “Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în componenţa Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.” Încheierea acestui document a fost contrară prevederilor Tratatului de Pace de la Paris, semnat pe 10 februarie 1947.

        Dictatorule,

         Închei această scrisoare, oferindu-ţi o doză de venin de şarpe, dar nu de şarpele inofensiv din Insula Şerpilor, ci de viperă din Banat, o pedeapsă  prea mică pentru tot ce ai făcut pentru România, chiar dacă pe 9 martie 1953, proletcultiştii de la ziarul “Scânteia” au titrat: “Marele şi nemuritorul conducător şi părinte”! Pe undeva ei au avut dreptate: tu ai fost un conducător, adică “führer” în limba germană…

 

Bacău, 30 aprilie 2013

Doru Ciucescu

 

P.S.

 

Inscripţie pe scoarţa fagilor din Bucovina

 

Bucovină,

Zână carpatină,

Freamăt de codri în limba română,

Obcini   domoale,  obcini   însorite,

Izvoare cu ramuri de  fagi umbrite.

 

 Bucovină,

Zână carpatină,

Freamăt de codri în limba română,

Păşuni cu mioare, lumini  în  făget,

Natură de baladă, de  suflet – poet.

 

Bucovină,

Zână carpatină,

Freamăt de  codri  în  limba  română,

Tradiţionale ouă-mpistrite  de Paşte,

Mânăstiri domneşti, tezaure de carte.

 

Bucovină,

Zână carpatină,

Freamăt de  codri  în limba română,

Plai fascinant, de liote vecine râvnit,

Peste un secol de  Habsburgi cucerit.

 

 Bucovină,

Zână carpatină,

Freamăt de  codri în limba română,

Ţinut cu  jumătatea de nord răpită;

Şi  azi voinţa lui Stalin – prelungită!

 

 Inscripţie pe nisipul limanurilor din Bugeac

 

Bugeac,   ţinut   strămoşesc,  din   timpuri  dacice,

Stepă  întinsă,  rai  cu  animale şi ierburi sălbatice,

Limanuri de mare şi lacuri, din poveşti pescăreşti,

Plai nord-deltaic, dunărean, în haine sărbătoreşti!

 

Bugeac,  ţinut   strămoşesc,  din   timpuri  dacice,

Stepă  cu  urme  de  potcoave,   arareori  paşnice,

Unde hoarde câtă frunză şi iarbă, în migrarea lor,

Popasuri  lungi  au   făcut,   cu   gând   cotropitor!

 

Bugeac,  ţinut  strămoşesc,  din  timpuri   dacice,

Stepă cu  cetăţi  de  apărare,  fortificaţii   falnice,

Basarabie  istorică,  a  lui  Basarab   Întregitorul,

Alexandru   cel    Bun    ori    Cuza    Unificatorul!

 

Bugeac,  ţinut  strămoşesc,  din  timpuri  dacice,

Stepă  cu  urme de tancuri,  manifestări  atavice,

Nu  mai  eşti în România,  a istoriei  nedreptate,

Românii tăi,  nefericiţii,   se simt  în străinătate!

 

Inscripţie pe alb-argintiul Balcicului

 

 Balcic,

“Oraşul alb”, de românitate iubit,

“Coasta  de  Argint”, ţărmul  carstic sclipitor,

Briza, aerul de  munte, contrastul  încântător!

 

Balcic,

“Oraşul alb”, de românitate iubit,

Al lui Burebista,  Mircea cel  Bătrân, sat  pescăresc,

Ori al lui Ferdinand Întregitorul, port  strămoşesc!

 

Balcic,

“Oraşul alb”, de românitate iubit,

Castelul  reginei Maria, edificiul  romantic vestit,

Suspendat între  cer  şi  pământ, “Cuibul  liniştit”!

 

Balcic,

“Oraşul alb”, de românitate iubit,

Revenit la patrie,  prin  sângeroasă,  eroică   luptă,

Cedat prin vrere străină, pagini de istorie coruptă!

 

Inscripţie pe gri-petrolul Insulei Şerpilor

 

Insula Şerpilor,

Gri-petrolul şisturilor,

Stâncă izolată, abrupturi fractale, mic  far,  platou  pustiu,

Popas de păsări migratoare, liliputan, cât parcul Cişmigiu.

 

Insula Şerpilor,

Gri-petrolul şisturilor,

A lui Mircea cel Bătrân, Petru Rareş, Ferdinand Întregitorul,

Cedată sub presiunea lui Stalin, interesul lui fiind doar farul.

 

Insula Şerpilor,

Gri-petrolul şisturilor,

De ani încoace, înconjurată de  sonde, situaţie  inflamabilă;

De-acum încolo, vremea lui Stalin, oare, la fel de probabilă?

 

[1] ”Scrisoarea norodului moldovenesc Marelui Stalin” este un poem apărut la Chişinău, în 1945, sub egida Editurii de Stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. În volum nu sunt menţionaţi autorii, chipurile ar fi fost scris de popor, dar cei opt autori “anonimi” sunt cunoscuţi de specialiştii în istorie literară.