Scrisoarea a V-a către Ion Victor Antonescu

Scrisori

 

 

 

 

 

 

Scrisoarea a V-a

Cucută pentru mareşalul care a condus

dezastrul militar de dincolo de Nistru

*

Aventura armatei române de cotropire

a spaţiului est-nistrean

(22 august 1941 – 23 august 1944)

 

Motto:

“Ioane,   om   politic,   militar  controversat,

O   coroană funerară pentru tine  am lucrat,

Cu   fructe otrăvitoare de cucută  am  ornat,

La  est  de Nistru, pe ţinut străin, aventurat,

Moartea a zeci de mii de români n-ai evitat.”

(“Coroană funerară pentru Ion Victor Antonescu”)

 

            Mareşale,

           Pe 6 august 1941, tu ai fost decorat de Hitler cu ordinul Crucea de Fier în rang de cavaler. A doua zi, precum şi pe 21 august, regele Mihai te-a decorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa II-a, respectiv, I-a.

          Orgoliul tău de militar, de om politic ar fi trebuit să fie satisfăcut. Dar n-a fost aşa! Ai vrut mai mult! Aici previziunea ta pe termen mediu şi lung a dat greş, a fost dezastruoasă. Ai dorit să treci şi Nistrul, să ocupi terenuri care nu au aparţinut României. Ştefan cel Mare şi Sfânt a ridicat sau a fortificat o salbă de cetăţi la frontieră (Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă), “pumnii strânşi ai Europei creştine”, dar pe malul drept al Nistrului.

          Într-o scrisoare din 31 iulie 1941, adresată lui Hitler, ai declarat: “Voi merge până la capăt în acțiunea ce am pornit la Răsărit împotriva marelui dușman al civilizației, al Europei și al țării mele: bolșevismul rus. De aceea nu pun niciun fel de condiții și nu discut cu nimic această cooperare militară.”

           Acţiunea de trecere a Nistrului a fost aspru combătută de partidele istorice. De exemplu, pe 18 iulie 1941, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, te-a implorat: “Trebuie să cruţăm armata noastră pentru scopurile noastre româneşti, care sunt multe şi mari şi de tragică actualitate pentru foarte apropiate vremuri”. Ai invocat argumentul tău preferat: “Nu pot să-l trădez pe Hitler, i-am dat cuvântul meu de ofițer.” Într-adevăr, pe 14 ianuarie 1941, când ai fost la Berlin pentru a-i cere lui Hitler ajutor în vederea înlăturării din guvern a legionarilor lui Horia Sima, ţi-ai dat cuvântul de ofiţer că tu vei fi subordonatul fanatic al lui Hitler şi că România va fi vasala Germaniei, armata română fiind pusă la dispoziţia  Înaltului Comandament German.

         Împotriva trecerii armate a Nistrului s-au pronunţat şi o serie de generali: Constantin Ilasievici, Iosif Iacobici,  Nicolae Rădescu, Florea Ţenescu şi mulţi alţii. Pe toţi i-ai pedepsit, trecându-i pe “linie moartă”.

          Totuşi, chiar şi tu ai avut o sămânţă de îndoială în privinţa hotărârii de a trece Nistrul, motiv pentru care ai impus regelui Mihai să fii promovat mareşal cât mai repede. Nu ai dorit să obţii acest înalt grad  militar mai târziu, când, de exemplu, armata română ar fi defilat triumfătoare în Piaţa Roşie din Moscova, după  armatele germană şi italiană!

         Astfel, pe 22 august ai devenit mareşal, chiar în ziua în care Armata 3 a început forţarea Nistrului.

         Dacă ai fi ajuns în Piaţa Roşie, din mareşal ai fi devenit  generalissim!  Dar istoria ţi-a fost potrivnică, ai ajuns la Moscova, dar încătuşat de sovietici, pentru a fi interogat!

         Mareşale,

          Ai condus bătălii ofensive şi defensive, printre care, de exemplu, la Odessa între 8 august şi 11 octombrie 1941, respectiv, între 6 şi 19 aprilie 1944, iar la Sevastopol, între 30 octombrie 1941 şi 4 iulie 1943, respectiv, între 12 aprilie şi 12 mai 1944. Se observă uşor că aceste oraşe au fost cucerite într-un timp de cel puţin cinci ori mai mare decât i-a trebuit Armatei Roşii să le recucerească. Acest fapt pune în discuţie două aspecte: geniul tău militar şi moralul soldaţilor români în lupta pentru cucerirea unui teritoriu străin.

          De asemenea, trebuie să-ţi spun, deoarece poate nu ştii, că aventura condusă de tine peste Nistru, de la 22 august 1941 până la 23 august 1944, a dus la decesul a 68020 militari români. Dacă te-ai fi oprit la Nistru, această imensă vărsare de sânge românesc ar fi fost redusă de aproape 16 ori!

          În acelaşi timp, tatăl meu, căpitanul Ioan Ciucescu, nu şi-ar fi lăsat mâna stângă pe frontul din Crimeea…

          Mareşale,

           Pe lângă argumentul tău preferat:  “Nu  pot să-l trădez pe Hitler,  i-am  dat cuvântul meu de ofițer”, ai mai invocat unul: “Eu am deplină încredere în justiţia pe care Hitler o va face poporului român şi drepturilor sale statornice şi seculare, misiunii sale din Carpaţi, de la Dunăre şi de la Marea Neagră.”

          Dar eu îţi spun că Hitler nu a avut la inimă România, învingătoare în Primul Război Mondial, când a anexat teritorii (Banatul, Basarabia, Bucovina, Crişana, Maramureşul, Transilvania), devenind România Mare, în timp ce Germania a fost umilită, convertindu-se din Imperiul German (“Deutsches Kaiserreich”) în Republica de la Weimar (“Weimarer Republik”),    pierzând, totodată, coloniile din Africa (Togo, Camerun, Africa Germană de Sus-Vest, actuala Namibia, Africa Germană de Est, actualele Burundi şi Rwanda), precum şi multe teritorii din Europa (Alsacia, şi Lorena către Franţa, zonele oraşelor Eupen şi Malmedy, către Belgia, Schleswigul de Nord, către Danemarca, Pomerania de Vest, Provincia Posen, Silezia de Est şi zona Soldau din Prusia de Est, către Polonia, zona Hulczyn din Silezia Superioară către Cehoslovacia).

          Mai mult, Hitler a considerat Germania un fel de soră de suferinţă a Ungariei, şi ea mare perdantă în Primul Război Mondial. De aceea, Hitler l-a ajutat pe Horthy, pentru a-i deveni aliat, şi a restituit Ungariei 11927 de kilometri pătraţi, luaţi de la Cehoslovacia (Primul Arbitraj de la Viena, 2 noiembrie 1938, zone din Slovacia de Sud şi Rutenia Carpatică de Sud-Vest), 43492 de kilometri pătraţi, luaţi de la România (Al Doilea Arbitraj de la Viena, denumit de noi, românii, Dictatul de la Viena, 30 august 1940, Transilvania de Nord), precum şi 10123 kilometri pătraţi, luaţi de la Yugoslavia (Armistiţiul de la Belgrad, 17 aprilie 1941, Bačka şi Baranja).

          Ştii foarte bine cât de mult  “a iubit” Hitler,  România, atât de mult încât, prin tine, i-a luat şi Cadrilaterul, teritoriu de 7726 kilometri pătraţi, anexat încă de pe 10 august 1913, prin Pacea de la Bucureşti, încheiată în urma celui de Al Doilea Război Balcanic.

           Hitler a considerat Germania un fel de soră de suferinţă şi a Bulgariei.

          Atenţie, Hitler a dorit să le fie amputate teritorii  tuturor ţărilor învingătoare în Primul Război Mondial, inclusiv României! Speranţa ta că el ar fi retrocedat Transilvania de Nord României nu s-a spijinit pe nimic! “Încrederea în justiţia pe care Hitler o va face poporului român” a fost o fumigenă aruncată de tine, ca să justifici trecerea Nistrului!

           Mareşale,

           Un  alt  argument  al  tău,  că  nu te-ai fi putut opri la Nistru, a fost că un război început trebuie dus până la capăt. Or, în acest sens, chiar România a arătat, după 23 august 1944, că totul este posibil, că se poate schimba până şi inamicul în timpul aceluiaşi război!

          Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste a mai necesitat o jertfă de 18731 de morți pe câmpul de luptă. A fost tributul de sânge, care l-a determinat pe Stalin ca România să redobândească Transilvania de Nord, dar nu şi spaţiul nistro – prutean sau Cadrilaterul.

          Este foarte important de subliniat faptul că România a plătit participarea în al Doilea Război Mondial cu 91022 de decedaţi, din care 72291 pe frontul de est şi 18731 pe frontul de vest. Din cei 72291 de decedaţi, 4271 au căzut în spaţiul pruto-nistrean, iar restul de 68020 la est de Nistru.

           Mareşale,

            Un alt contraargument la imposibilitatea, afirmată de tine, de a te opri la Nistru, îl constituie exemplul mareşalului Carl Gustaf Emil Mannerheim, Conducător şi el, dar al armatei Finlandei.

           Ca şi tine, pe 22 iunie 1941, Mannerheim a dat ordin soldaţilor să atace Uniunea Sovietică în cadrul planului “Barbarossa”, elaborat de Hitler şi generalii lui. Scopul acţiunii pentru Mannerheim a fost de a redobândi istmul Karelia, care a aparţinut Finlandei şi a devenit parte a Uniunii Sovietice în urma Tratatului de Pace de la Moscova, semnat pe 13 martie 1940.

         Acest istm, lat de 45 – 110 kilometri, separă lacul Ladoga de Marea Baltică, având o deosebită importanţă strategică pentru atacarea sau apărarea Leningradului.

          Pe 2 septembrie 1941, armata finlandeză a ajuns la vechea frontieră, situată doar la 32 de kilometri depărtare de suburbiile Leningradului.

          Hitler, în repetate rânduri, începând încă din 20 august 1941, prin mareşalul Wilhelm Keitel, l-a îndemnat pe Mannerheim să atace Leningradul. Răspunsurile mareşalului finlandez au fost constant negative, fiind susţinut de fiecare dată de guvernul din care a făcut parte!

          Iată că un mareşal finlandez s-a oprit din ofensivă, când a ajuns la vechea frontieră cu Uniunea Sovietică! “Victoria finală”, de a cuceri pe rând Leningradul şi Moscova, nu a fost o prioritate pentru Finlanda. Iar Hitler a fost nevoit să se resemneze!

         Mareşale,

        Îţi  atrag  atenţia  asupra  unei  alte   deosebiri   între   tine   şi   mareşalul Mannerheim. Pe 5 octombrie 1939, după 23 august 1939, când Pactul Ribbentrop – Molotov  stabilise deja ca Finlanda să intre în sfera de influenţă sovietică, Stalin a invitat o delegaţie finlandeză la Moscova, pentru a discuta probleme de frontieră. Finlanda, pentru a limita puterea negociatorului ei, nu a trimis ministrul de externe, ci doar ambasadorul de la Moscova. În întâlnirea cu Stalin. Demnitarul finlandez a fost “informat” că Uniunea Sovietică doreşte ca frontiera din istmul Karelia să fie retrasă spre vest cu circa 20 de kilometri, ca Finlanda să cedeze insulele Suursari, Tytärsaari şi Koivisto din Marea Baltică, precum şi penisula nordică Kalastajansaarento.

          Guvernul lui Aimo Kaarlo Cajander a ezitat, dar sub ameninţarea mareşalului Mannerheim, că el va demisiona din funcţia de Conducător al armatei, Finlanda a refuzat propunerea sovietică, a avut viziune pe termen lung.

         Iată că un guvern a refuzat să cedeze teritorii uriaşului sovietic, cu riscul declanşării unui război, în timp ce guvernul tău a acceptat fără să crâcnească, chiar s-a grăbit, să cedeze Cadrilaterul, pe 7 septembrie 1940, ca urmare a voinţei uriaşului nazist! Dar n-ai vrut să-ţi rişti cariera militară  şi  politică  pro-hitleristă!

         Mareşale,

         Pe  22  august  1941, exact la două luni după ce ai dat ordinul  “Treceţi  Prutul…”,  cu  armata  română ajunsă pe malul drept al Nistrului, graniţa istorică trasată de Ştefan cel Mare şi Sfânt, tu ai început să visezi şi ai jucat tare, ca la poker, fisele fiind vieţile militarilor români, “carne de tun”, ai avut impresia că, dacă nu te vei opri acolo, vei avansa din gradul de mareşal, vei ajunge generalissim şi “führer” pe viaţă al României! Aşa că ai ordonat generalilor tăi: “Treceţi Nistrul…” Interesul tău personal a prevalat în faţa interesului naţional!

          Ai jucat la cacealma, Armata Română neavând dotarea materială şi nici moralul pentru a face faţă unui război de lungă durată la est de Nistru, pe teritoriu străin, iar tu ştiai cel mai bine această stare de fapt!

         Mareşale,

         Degeaba pe 6 august 1941 ai fost decorat de “führer” cu ordinul de Cavaler al Crucii de Fier! Tu ai contribuit decisiv, în aventura ta militară de la est de Nistru, la sfârşitul mentorului tău, Adolf Hitler. În bătălia de la Stalingrad, cele două sectoare ale Armatei Române au constituit punctele slabe ale frontului Axei. Iar Stalin a ştiut şi a profitat din plin! Pe 19 noiembrie 1942, Armata a III-a Română, slab echipată, fără întăriri, cu moralul la pământ, a fost imediat anihilată la primul atac al contraofensivei sovietice, format din Prima Armată de Gardă, Armata a XXI-a și Armata a V-a de Tancuri, lăsând descoperit flancul stâng al Armatei a VI-a Germane. A doua zi, Armata a IV-a Română, a avut aceeaşi soartă, a fost pulverizată. Astfel, în calitate de Conducător, tu eşti vinovat şi pentru primele spargeri ale frontului de către Armata Roşie în bătălia de la Stalingrad, care a însemnat trecerea forţelor armate ale Axei într-o defensivă aproape continuă, care s-a terminat pe 8 mai 1945, prin capitularea necondiţionată a Germaniei. 

         Visul tău grandoman a eşuat în dezastru, iar tu ai fost executat prin împuşcare pe 1 iunie 1946, în timp ce mareşalul Mannerheim nu numai că a scăpat de răfuielile lui Hitler ori Stalin, dar a fost ales preşedinte al Finlandei între 4 august 1944 – 8 martie 1946!

          Mareşale,

           Închei   scrisoarea,  amintindu-ţi că eşti responsabil, printre altele, şi de moartea a 68020 de militari români, când ai ordonat armatei să treacă  Nistrul, carnagiu pe care ai fi putut să îl eviţi. De aceea, eu îţi ofer un buchet de cucută, din care s-a  preparat  în antichitate licoarea  mortală băută de filosoful Socrate, când a fost condamnat la moarte…

 

Bacău, 30 martie 2013

Doru Ciucescu

 

P.S.

 

Vaiet sinistru

 

Mereu   răzbate   un   vaiet   sinistru,

Din gropi neştiute, la est de  Nistru,

În Stepa Calmucă,  la Cotul Donului,

Pe lângă fortăreaţa  Sevastopolului.

 

Mereu   răzbate   un   vaiet   sinistru,

Din gropi neştiute, la est de  Nistru,

Al unor părinţi, acasă plini de nevoi,

Români paşnici, chemaţi  la  război.

 

Mereu  răzbate  un vaiet  sinistru,

Din gropi neştiute, la est de Nistru,

Al  celor  ca  tine, ca mine, ca  noi,

“Carne  de  tun” şi,  totodată,  eroi.

 

Mereu  răzbate  un vaiet sinistru,

Din gropi neştiute, la est de Nistru,

Vaiet  sinistru,  purtat   de   vânt:

“Gropi    fără   cruci  de  mormânt!”