Scrisoarea I-a către Dimitrie Cantemir

Scrisori

 

 

 

 

 

 

Scrisoarea I-a

Garoafe negre, flori de înmormântare, pentru academicianul

care a dorit să-şi disculpe tatăl, pe Constantin Cantemir,

(i)responsabil de uciderea cronicarului Miron Costin

Motto:

“Dimitrie,    academician   în   lume   recunoscut,

Cantemire,   amare    zădărnicii    ai    cunoscut,

Degeaba «Vita Constandini Cantemiri» ai scris,

Pretexte,   aparenţe,   pe  nimeni  n-ai  convins,

Analfabetul   domnitor,  al tău  tată,  un asasin,

A poruncit moartea cronicarului Miron Costin.”

(“Dimitrie Cantemir, degeaba!”)

 

            Academiciene,

           Să o luăm pe rând. Ai fost fiul lui Constantin Cantemir, domnitor între 25 iunie 1685 şi 27 martie 1693 în Moldova, care a fost un principat sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Tatăl tău te-a trimis zălog la Istanbul, unde ai rămas pe întreaga perioadă de domnie a lui, perioadă cuprinsă între 25 iunie 1685 şi 27 martie 1693.

          Imediat după moartea tatălui, tu ai devenit domnitor, dar nefiind confirmat în funcţie de Ahmed al II – lea, sultan între 22 iunie 1691 şi 6 februarie 1695, ai fost nevoit să cedezi tronul, după nici măcar o lună, pe 23 aprilie, în favoarea lui  Constantin Duca. Aşa că ai revenit la Academia Patriarhiei Ecumenice, unde ai studiat în multe domenii, printre altele, limbile arabă, franceză, germană, greacă, italiană, persană, spaniolă, turcă. În copilărie, la curtea domnească din Iaşi, ai învăţat româna, greaca, poloneza,  ucraineana, iar, după unii, tătara, deoarece numele de Cantemir ar fi de origine tătară, Handemir, care conţine cuvintele “han” (căpetenie) şi “demir” (fier).

             Acesta a fost, poate, un motiv pentru care Devlet Ghirai al II-lea, hanul Crimeii, a susţinut făţiş ridicarea ta la tron. Un alt motiv a fost, cu siguranţă, speranţa că va avea un aliat în războiul contra lui Petru cel Mare, mai ales că tatăl tău, Constantin Cantemir a fost un pro-otoman convins şi, ca un corolar, un anti-polonez de aceeaşi anvergură. Devlet Ghirai al II-lea presimţea că Petru cel Mare  ori urmaşii lui nu se vor opri până ce Rusia nu va anexa Crimeea. Şi câtă dreptate a avut!

                Academiciene,

               După înfrângerea ruşinoasă de la Stănileşti, urmată de Tratatul de la Prut, de pe 23 iulie 1711, Petru cel Mare te-a luat, împreună cu cei peste 1000 de însoţitoti (boieri, soldaţi, slujitori) cu familiile lor, şi te-a dus în provincia Orel, azi regiunea Harkov,  fostă zonă de graniţă, care, în urma răririi atacurilor tătare, începuse să fie colonizată. Acolo, tu ai primit cu titlul de graţie terenuri întinse între râurile Oka şi Sosna. Apoi, în 1712, ai mai primit un domeniu la ieşirea din Moscova, pe drumul spre Sankt – Petersburg, domeniu denumit Bogorodskoe (“Богородское”) pe timpul lui Ivan cel Groaznic, care, ulterior, a fost lăsat în paragină, căpătând denumirea Ciornaia Greazi (“Чёрная Грязь”), adică Noroiul Negru.

                Ca o paranteză, acest domeniu, înglobând şi satele Sadurovo, Buleatnikovo, precum şi părţi mari din pădurile Orehovka şi Hohlovka, a fost confiscat de Petru cel Mare de la Alexis Goliţân, fiul lui  Vasilii Goliţân, favoritul Sofiei, ca pedeapsă pentru implicarea lor în revoltele streliţilor. Acolo, tu a construit un atât de interesant castel din bârne de lemn cu motive arhitecturale chinezeşti, încât a atras atenţia curţii din Sankt Petersburg, iar Ekaterina a II-a, după ce a cumpărat cu 25000 de ruble o parte din acest domeniu, a început în 1776 construcţia celui mai mare palat neogotic din Europa, palatul Ţariţâno (“Царицыно”), având ca arhitecţi pe Vasilii Blajenov şi Matvei Kazakov.

               După ce ai emigrat în Rusia, tu a scris, în principal, două lucrări în latină, “Descrierea Moldovei” (“Descriptio Moldaviae”) şi “Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane” (“Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae”), una în rusă, “Cartea, sistemul sau starea religiei mahomedane” (“Книга, система или состояние мухамеданской религии”), precum şi “Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor”, volum scris iniţial în latină şi apoi tradus de tine în română, în care este susţinută originea latină a dialectelor româneşti.

               La Iaşi, tu ai dat la tipar “Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”, scrisă în română, dar cu litere slavone, prima lucrare filosofică românească.

              La Istanbul, pe când ai avut o şcoală de muzică, tu ai fost autorul unui manual de muzică, “Cartea muzicii” (“موسيقى كتاب ا”),  scris în limba turcă cu litere arabe. Tot acolo, tu ai mai scris “Istoria ieroglifică”, primul roman al literaturii române, dar scris cu litere slavone, în care ai făcut o satiră a comportamentului uman în lupta pentru domnie în Moldova şi Valahia din secolul al XVII – lea, folosindu-te de două animale: corbul şi inorogul.

            Ca o recunoaştere a meritelor tale, în 1714, tu ai fost ales membru al Academiei Regale Prusace de Ştiinţe (“Königlich-Preußische Akademie der Wissenschaften”), înfiinţate pe 18 martie 1700, în Berlin, localitate în care mai funcţiona, încă de pe 11 iulie 1694, Academia Regală de Arte Plastice şi de Ştiinţe Mecanice (“Königliche Akademie der bildenden Künste und mechanischen Wissenschaften zu Berlin”).

           De asemenea, pe 22 ianuarie 1724, te-ai numărat printre fondatorii Academiei de Ştiinţe din Petersburg (“Петербургская Академия Наук”), viitoarea Academie Rusă de Ştiinţe (“Российская Академия Наук”).

           Academiciene,

           Domnitorul Constantin Cantemir a fost un atât de aprig anti-polonez, încât a dat ordin să fie decapitat cel mai mare cărturar român al acelor timpuri, Miron Costin,  nobil cu obârşii poloneze.

           Nenorocirea s-a întâmplat, se pare, în prima zi de Crăciun a anului 1691. Prima “oaste de lefegii” l-a ridicat pe cronicar de la moşia lui din satul Bărboşi pentru a-l duce la Iaşi, unde urma să fie decapitat.

          Puţin mai târziu, deoarece la 70 de ani cortexul funcţionează mai lent, domnitorului aflat la vârsta senectuţii i-a venit o altă idee, s-a gândit să nu mai piardă timpul şi  a trimis o a doua “oaste de lefegii”, care a întâlnit convoiul format la Bărboşi pe drumul spre Roman şi a executat ordinul următor: “cum că în ce loc îl va afla, acolo să-i taie capul (n.a. lui Miron Costin)”. Tu, în “Vita Constandini Cantemiri”, ai încercat fără succes să motivezi gestul necugetat al tatălui tău, care “după aceea mult s-a căit de ceea ce a făcut şi de multe ori a plâns între toată boierimea şi a blestemat pe cine l-a îndemnat de a grăbit de i-au tăiat (n.a. pe fraţii Velicico şi Miron Costin).”

            Academiciene, 

            Închei   scrisoarea,  acuzându-te de încercarea de a dezinforma, de a-l scuza pe tătăl tău, domnitorul Constantin Cantemir, în fond, un criminal. În consecinţă, îţi ofer un buchet de garoafe negre, flori în semn de doliu pentru moartea cronicarului Miron Costin.

 

 Bacău, 8 octombrie 2012

 Doru Ciucescu